Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Hollande: Guvernul va fi constituit, fără îndoială, până la sfârşitul zilei de 16 mai

Publicat in Adevarul, vineri 11 mai 2012 ·

Preşedintele francez ales François Hollande a declarat joi seară că formarea guvernului său va interveni "fără îndoială, la sfârşitul după-amiezii" zilei de 16 mai, la o zi după învestitura sa la Palatul Elysee.

François Hollande, care a vizitat Biblioteca Naţională a Franţei, a reamintit că înainte de a pleca marţi în Germania, în ziua învestirii sale, pentru a se întâlni acolo cu cancelarul Angela Merkel, el îl va numi pe primul ministru şi apoi constituirea guvernului va avea loc fără îndoială la sfârşitul zilei, la o zi după aceasta, miercuri 16 mai.

Puţine informaţii au fost disponibile cu privire la componenţa viitorului executiv. Pentru postul de prim-ministru, un fidel al lui Francois Hollande, Jean-Marc Ayrault, s-ar afla primul pe listă, chiar dacă nu are nicio experienţă guvernamentală, aminteşte AFP. Partidul socialist încerca joi să oprească un început de polemică vizându-l pe Ayrault asupra căruia apasă o veche condamnare pentru favoritism.

Transferul de putere între preşedintele care îşi încheie mandatul Nicolas Sarkozy şi François Hollande, urmat de învestitura noului şef de stat, va avea loc marţi 15 mai la ora 09.00 (ora 10.00, ora României), potrivit anturajului său.

Apoi, Francois Hollande îşi va numi primul ministru după care se va îmbarca la bordul unui avion pentru Berlin unde va avea un dineu cu cancelarul german, relatează Agerpres.

"Deîndată ce voi prelua funcţia, chiar în aceeaşi seară, mă voi întâlni cu Angela Merkel. Avem poziţii care încă nu sunt convergente", a declarat el în faţa presei, subliniind că amândoi "vom purta discuţii de-a lungul următoarelor săptămâni, mai ales în legătură cu revenirea în actualitate a crizei din Grecia".

Dacă această criză greacă, a adăugat preşedintele ales, "nu va fi soluţionată în următoarele zile, trebuie să îi ajutăm pe greci să o facă".

Răspunzând la o întreba

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Bilanţul inundaţiilor din Texas urcă la 51 de morţi. Zeci de persoane sunt încă dispărute

Mediafax acum 43 minute
Cel puţin 51 de persoane şi-au pierdut viaţa în urma unor inundaţii devastatoare care au afectat centrul statului Texas, potrivit unui bilanţ oficial actualizat în această dimineaţă. Printre victime se numără şi copii, iar alte zeci de persoane sunt

Charalambous s-a convins după ce FCSB a câștigat Supercupa: „Va avea mai multe minute în acest sezon”

Gazeta Sporturilor acum 8 ore
. Elias Charalambous (44 de ani), tehnicianul campioanei României, a oferit prima reacție după câștigarea Supercupei României. Despre Ștefănescu am spus în sezonul trecut că nu am fost destul de corecți față de el. Sper că va avea mai multe minute î

Ministrul Sănătăţii: Începând cu 14 iulie, va fi disponibil pe site-ul Ministerului Sănătăţii un formular online dedicat sesizărilor privind mâncarea din spitale

News.ro acum 7 ore
Ministrul SănătăţiiAleandru Rogobete afirmă că, îcepând cu 14 iulie, va fi disponibil pe site-ul Ministerului Sănătăţii un formular online dedicat sesizărilor privind mâncarea din spitale

Cabană mistuită de foc, în zona Plaiul Foii - Zărnești

Adevarul acum 10 ore
O cabană din zona montană Plaiul Foii - Zărnești, județul Brașov, a fost cuprinsă de un incendiu puternic sâmbătă seară. Acţiunea de stingerea a focului este în desfăşurare.

Mesaj Ro-Alert după apariţia unui urs în zona cascadei Duruitoarea din Ceahlău

HotNews acum 13 ore
Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Neamţ a emis, sâmbătă după-amiază, un mesaj RO-ALERT după apariţia unui urs în zona Cascadei Duruitoarea din masivul Ceahlău. Zona în care a fost văzut animalul este una turistică şi des frecventată de

VIDEO Controversatul artist naţionalist croat care a strâns un mare număr de fani la un concert în Zagreb. Cântăreţul este interzis în mai multe ţări europene

HotNews acum 8 ore
Zeci de mii de oameni s-au adunat sâmbătă la Zagreb pentru a participa la un concert al unui controversat cântăreţ rock naţionalist croat, Marko Perkovic „Thompson”, care a fost anunţat ca fiind cel mai mare concert cu plată din lume. Poliţia a decl

Zelenski spune că ultima discuție la telefon cu Trump a fost „cea mai productivă”

HotNews acum 9 ore
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat sâmbătă că discuția recentă cu președintele american Donald Trump, purtată la telefon vineri, a fost cea mai bună și „cea mai productivă” pe care a avut-o, scrie Reuters. „Referitor la conversația

Proteste în mai multe oraşe din Bulgaria faţă de adoptarea monedei euro. Manifestanţii cer referendum şi demisia guvernului

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare În mai multe oraşe din Bulgaria au avut loc sâmbătă demonstraţii împotriva adoptării monedei euro, care ar urma să se producă la 1 ianuarie 2026, participanţii la protestele organizate în apărarea mo

Sorana Cîrstea, victorie spectaculoasă la Wimbledon

Ziarul Financiar acum 9 ore
Jucătoarea română de tenis Sorana Cîrstea s-a calificat în optimile probei feminine de dublu de la Wimbledon, câştigând o sumă imensă.Făcând pereche cu jucătoarea rusă Anna Kalinskaya, Sorana Cîrstea s-a calificat în optimi la Wimbledon, urmând să p

Un copac a căzut peste o mașină în mers în Brașov. O RUPERE de nori a provocat inundații pe străzi, un autovehicul a fost blocat în apă

Gandul acum 10 ore
O ploaie torenţială care s-a abătut, sâmbătă după amiază, în zona municipiului Făgăraş din Braşov, provocând pagube materiale şi afectatând traficul rutier Mai mult, un arbore s-a prăbuşit peste un autoturism aflat în mers, străzi au fost acoperite

Vremea

București
acum

21°
dum.

20°/36°
lun.

24°/39°
mar.

24°/38°
mie.

24°/37°
Iasi
acum

20°
dum.

20°/36°
lun.

18°/38°
mar.

21°/38°
mie.

19°/37°
Constanta
acum

22°
dum.

20°/29°
lun.

22°/27°
mar.

21°/27°
mie.

22°/27°
Cluj-Napoca
acum

16°
dum.

16°/35°
lun.

19°/37°
mar.

18°/35°
mie.

15°/21°
Timisoara
acum

16°
dum.

16°/37°
lun.

19°/40°
mar.

18°/39°
mie.

14°/20°