După succesul primei ediţii a « Zilele satului românesc » organizată la Bucureşti în 2011, Asociaţia « Cele Mai Frumoase Sate din România », Ministerul dezvoltării regionale şi al turismului şi Primăria Braşov organizează la Braşov a doua ediţie a acestei frumoase iniţiative !
Delegaţia Valonia-Bruxelles a avut onoarea de a patrona prima ediţie a acestei manifestări, iar anul acesta va participa împreună cu Asociaţia « Cele mai frumoase sate din Valonia » ca Invitate de onoare la zilele dedicate satului românesc şi satului european ! Delegaţia şi Asociaţia din Valonia vor avea un stand comun de prezentare care va fi instalat în Piaţa Sfatului timp de 3 zile. La conferinţa « Perspectivele dezvoltării turismului rural şi a agroturismului în România » din data de 11 mai, Preşedintele Asociaţiei din Valonia, dl. Alain Collin, va prezenta obiectivele şi modul de funcţionare al Asociaţiei sale şi va vorbi despre satele membre din Valonia. Delegata Valonia-Bruxelles, dna Fabienne Reuter, va susţine o intervenţie cu titlul « Cultura şi industriile culturale – un motor de creştere şi de dezvoltare durabilă ».
În programul manifestărilor :
prezentări de costume populare, spectacole folclorice, dansuri populare, ateliere cu participarea micilor artizani şi degustări de produse tradiţionale ;
târg de turism rural, agroturism şi ecoturism şi descoperirea produselor specifice, a grădinilor şi a fermelor de animale şi o expoziţie de seminţe româneşti ;
conferinţa « Perspectivele dezvoltării turismului rural şi a agroturismului în România » (11 mai, 14h00 – 18h00, hotel Aro din Braşov).
Cu această ocazie, Asociaţia « Cele mai frumoase sate din România » şi partenerii săi naţionali şi europeni vor lansa o iniţiativă civică care va propune Instituţiilor europene crearea « Zilei satului european ».
11 – 13 mai 2012, Piaţa Sfatului, Braş