Constantin Zotta îl acuză pe căpitanul CFR‑ului, Ricardo Cadu, că înaintea partidei de la Cluj ar fi contactat un jucător al giuleştenilor. "Cadu a sunat un jucător de-al nostru înaintea meciului direct, propunîndu-i să meargă din vară la CFR Cluj", a declarat oficialul rapidist.
NOROC / Herea a marcat dintr-un penalty repetat
În minutul 14 al partidei de la Mediaş a avut loc prima fază controversată: Rapid a primit un penalty în urma unui henţ comis de Frăsinescu, iar Herea a ratat. Norocul rapidistului a fost că nu mai puţin de zece jucători ai ambelor echipe (foto) au năvălit în careu înainte ca acesta să lovească mingea, iar penalty-ul s-a repetat. De această dată, Herea a fost mai inspirat de la punctual cu var.
REACŢIE / Copos aşteaptă rezultatele
Patronul rapidist George Copos a scăpat de datoriile faţă de jucători şi spune că acum a venit rândul acestora să aducă rezultate în Giuleşti. "Eu, George Copos, mi-am onorat absolut toate promisiunile făcute, însă antrenorii şi jucătorii mai au promisiuni de onorat. Sunt datori faţă de acţionariat şi faţă de suporteri cu performanţa", a declarat omul de afaceri.
Constantin Zotta îl acuză pe căpitanul CFR‑ului, Ricardo Cadu, că înaintea partidei de la Cluj ar fi contactat un jucător al giuleştenilor. "Cadu a sunat un jucător de-al nostru înaintea meciului direct, propunîndu-i să meargă din vară la CFR Cluj", a declarat oficialul rapidist.
NOROC / Herea a marcat dintr-un penalty repetat
În minutul 14 al partidei de la Mediaş a avut loc prima fază controversată: Rapid a primit un penalty în urma unui henţ comis de Frăsinescu, iar Herea a ratat. Norocul rapidistului a fost că nu mai puţin de zece jucători ai ambelor echipe (foto) au năvălit în careu înainte ca acesta să lovească mingea, iar penalty-ul s-a repetat. De această dată, Herea a fost mai inspi