Pentagonul a condamnat cursurile pentru "razboi impotriva islamului", prin care se preda "un razboi total" impotriva musulmanilor, la un colegiu militar american.
Generalul Martin Dempsey a declarat ca acest curs este "total inacceptabil" si "impotriva valorilor noastre", potrivit BBC.
Cursul voluntar din Virginia mai sugereaza de asemenea posibile atacuri nucleare asupra unor orase sfinte musulmane, precum Mecca. In prezent, cursul a fost suspendat.
"Era total inacceptabil, impotriva valorilor noastre si nu era academic", a precizat generalul Dempsey. Acesta a adaugat ca a ordonat o investigatie completa cand cursul a fost suspendat in luna aprilie, dupa ce unul dintre elevi a obiectat fata de materialul didactic.
Ofiterul care se ocupa de curs, locotenent colonelul Matthew Dooley, a fost suspendat din a preda dar si-a pastrat slujba la colegiul din orasul Norfolk.
Totodata, Pentagonul a confirmat ca materialul de curs gasit pe site-ul de Internet este unul autentic.
"Trebuie sa intelegem ca nu exista notiunea de 'islamism moderat'. Prin urmare, este timpul pentru ca Statele Unite ale Americii sa-si precizeze clar intentiile. Aceasta ideologie barbara nu va mai fi tolerata. Islamul trebuie sa se schimbe ori vom facilita autodistrugerea lui", le-a spus Dooley cursantilor, in luna iulie 2011.
In plus, a precizat ca legile internationale care protejeaza civilii in conflictele armate, precum Conventia de la Geneva, "nu mai sunt relevante". Aceasta a lasat deschisa optiunea aplicarii "precedentelor istorice Dresden, Tokio, Hiroshima, Nagasaki" oraselor sfinte ale islamului, vorbindu-se despre "distrugerea Mecca si Medina".
Locotenent colonelul Matthew Dooley a refuzat sa faca orice fel de comentariu ,iar Pentagonul va intocmi un raport asupra acestui incident pana la sfarsitul