Muzeul Militar Naţional „Regele Ferdinand I” organizează în zilele de 12 şi 13 mai, între orele 10.00-14.00, tradiţionala manifestare „Zilele Muzeului Militar Naţional”, tema aleasă pentru acest an fiind „Războiul cel Mare – 95 de ani”.
Cu acest prilej, specialiştii muzeului au pregătit un program variat şi interactiv, care cuprinde demonstraţii de instrucţie de front a armatei române şi a celei germane din Primul Război Mondial, exerciţii de tragere cu armament, standuri de prezentare a tehnicii şi uniformelor de epocă, organizarea unui post de prim-ajutor şi a unui punct de transmisiuni militare din Primul Război Mondial, precum şi târgul anticarilor şi colecţionarilor de obiecte istorico-militare.
În program sunt prevăzute miniconcerte de muzică militară şi muzică de epocă, susţinute de fanfara Serviciului Muzicilor Militare, şi prezentarea modului de preparare, la bucătăria de campanie, a „hranei de război”.