Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Vânzările de vehicule au scăzut cu 12%, ajungând la 24.597 unităţi

Publicat in Jurnalul, vineri 11 mai 2012 ·

În primele patru luni ale anului, vânzările de vehicule au scăzut cu 12% comparativ cu aceeaşi perioadă a anului trecut, la 24.597unităţi, potrivit datelor Asociaţiei Producătorilor şi Importatorilor de Automobile (APIA).

În ceea ce priveşte autoturismele, livrările la patru luni s-au redus cu 11,8% comparativ cu perioada similară a anului trecut, la 20.482 unităţi. În schimb, în aprilie faţă de luna martie vânzările de autoturisme au crescut cu 14,4%, la 6.650 unităţi.

Vânzările de vehicule comerciale uşoare au coborât cu 13,2% în perioada ianuarie-aprilie, la 3.879 maşini, şi cu 1,3% în luna aprilie, la 1.171 vehicule.

Topul pe mărci la patru luni este format de Dacia, cu 5.261 unităţi vândute (25,7% din total), urmată de Volkswagen (2.395 unităţi / 11,7%), Skoda (1.919 unităţi / 9,4%), Ford (1.572 unităţi / 7,7%) şi Renault (1.353 unităţi / 6,6%).

"Pe modele, cu plusul din această lună (1.063 unităţi, probabil şi ca urmare a lansării programului Rabla), Dacia Logan ajunge în 2012 la un volum total de 2.412 unităţi vândute, cu care ocupă poziţia de lider, depăşind Duster, care, cu cele 1.775 unităţi, trece pe locul 2. Podiumul este completat de către Skoda Octavia (1.020 unităţi), urmată de către Logan MCV şi Ford Focus", se arată într-un comunicat al APIA.

În ceea ce priveşte vehiculele comerciale uşoare (LCV), pe mărci, primele locuri sunt ocupate de Dacia, Volkswagen, Renault, Ford şi Fiat, acestea acoperind peste 63% din totalul pieţei.

În funcţie de tipul de combustibil, în primele patru luni raportul dintre diesel şi benzină la autoturisme se inversează în favoarea motoarelor diesel, care înregistrează o cotă de piaţă de 55,6% faţă de cea de 43,5% obţinută anul trecut.

Producţia de autovehicule a scăzut cu 1%, la 110.088 unităţi. Producţia de autoturisme s-a redus cu 0,7%, la 103.570 unităţi, iar cea de vehicule comerci

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Lidera POT, Anamaria Gavrilă, și-a depus candidatura pentru alegerile prezidențiale 2025

Ziua Constanta acum 31 minute
Lidera POT, Anamaria Gavrilă, și-a depus, sâmbătă, 15 martie 2025, candidatura pentru alegerile prezidențiale care vor avea loc în acest an. Citește și: Candidatura lui George Simion a fost validată la alegerile prezidențiale

Victor Ponta anunță că renunță la cetățenia sârbă înainte de ședința CCR care analizează o contestație împotriva candidaturii sale

HotNews acum 2 ore
Victor Ponta, candidat independent la alegerile prezidențiale din luna mai, a anunțat într-un mesaj pe contul său de Facebook că renunță la „cetățenia onorifică pe care a primit-o din partea Parlamentului sârb” în 2018. Decizia sa vine în contextul

Mesaj RO-Alert în București, pentru dispariția unui tânăr de 14 ani. Oamenii care pot oferi detalii sunt rugați să sune la 112

Libertatea acum 34 minute
Un mesaj RO-Alert a fost emis de către autorități, după ce un tânăr în vârstă de 14 ani, din București, este dat dispărut. Acesta a plecat de acasă, vineri, 14 martie, și nu s-a mai întors.

CCR îi permite lui Victor Ponta să candideze la alegerile prezidențiale 2025

Libertatea acum 59 minute
Curtea Constituțională a transmis sâmbătă, 15 martie, că a respins două contestații împotriva candidaturii lui Victor Ponta, după ce acesta și-a depus candidatura la BEC.

Viktor Orban promite măsuri drastice împotriva presei şi ONG-urilor într-un discurs presărat cu teorii ale conspiraţiei: “Urmează curăţenia de Paşte. Insectele au iernat / Vom elimina întreaga armată din umbră”

News.ro acum o ora
Premierul populist al Ungariei, Viktor Orban, a promis sâmbătă că îşi va elibera ţara de cei despre care susţine că lucrează pentru interesele puterilor străine, afirmând că guvernul său de dreapta va elimina o „armată din umbră” globală care serveş

Incendiu într-o cameră aflată la etajul 6 al unui cămin studenţesc din Cluj-Napoca/ Aproximativ 200 de persoane au ieşit din clădire

News.ro acum o ora
Un incendiu a izbucnit, sâmbătă după-amiază, într-o cameră aflată la etajul 6 al unui cămin studenţesc din Cluj-Napoca, pompierii intervenind cu trei autospeciale şi reuşind să stingă focul. Aproximativ 200 de persoane au ieşit din clădire, fără a a

Ilie Bolojan, după summitul convocat de Starmer: România continuă sprijinul pentru Ucraina

Libertatea acum 2 ore
Preşedintele interimar al României, Ilie Bolojan, a participat sâmbătă la un summit virtual convocat de premierul britanic Keir Starmer, unde a subliniat angajamentul României de a continua sprijinul pentru Ucraina.

Farul Constanța Denis Alibec, în lotul României pentru meciurile cu Bosnia - Herțegovina și San Marino

Ziua Constanta acum 5 ore
Selecționerul echipei national de fotbal a României, Mircea Lucescu, a convocat 26 de jucători pentru startul tricolorilor în preliminariile Campionatului Mondial din 2026 (15 care evoluează în străinătate și 11 din SuperLigă). România susține în ac

Incidente grave la protestele din Serbia: o mașină a intrat în mulțime, mai multe persoane reținute

Mediafax acum o ora
„În suburbia Žarkovo, o mașină a intrat într-o coloană de protestatari, rănind trei persoane, iar poliția a anunțat că l-a reținut pe șofer. În centrul Belgradului, un student și un profesor universitar au fost răniți într-un atac comis de un grup d

Ambasadorul Africii de Sud în Statele Unite, declarat "persona non grata" de către secretarul de stat american, Marco Rubio

Wall-Street.ro acum 7 ore
Secretarul de stat american, Marco Rubio, l-a declarat pe ambasadorul Africii de Sud în Statele Unite "persona non grata", acuzându-l în special că îl "urăşte" pe preşedintele Donald Trump. Ebrahim Rasool "alimentează tensiunile rasiale, urăşte Stat

Vremea

București
acum

19°
sâm.

14°/24°
dum.

12°/18°
lun.

4°/12°
mar.

0°/7°
Iasi
acum

10°
sâm.

10°/24°
dum.

4°/10°
lun.

1°/8°
mar.

-2°/4°
Constanta
acum

19°
sâm.

12°/21°
dum.

9°/14°
lun.

5°/9°
mar.

1°/6°
Cluj-Napoca
acum

16°
sâm.

10°/22°
dum.

5°/10°
lun.

-1°/6°
mar.

-4°/2°
Timisoara
acum

12°
sâm.

12°/20°
dum.

6°/11°
lun.

1°/9°
mar.

-1°/6°