Constantina Raveca Buleu, Paradigma puterii în secolul al XIXlea,

Bucureşti, Editura Ideea Europeană, 2011, 642 pag.

E un accent brutal ca, pus în faţa unei teze de doctorat, s-o priveş ti cu mefienţa cuvenită exerciţiilor scolastice. Şi totuşi, neajunsul lucrărilor de acest gen e că, ascultînd de coerciţia unor norme birocratice, îşi omoară conţinutul sub ambiţia unei cantităţi care neapărat trebuie să fie copleşitoare.

A crede că profunzimea unui eseu stă în extenuarea pe care o resimţi la capătul efortului de a-l scrie trădează o logică proletară, de miner săpînd într-o galerie oarbă: nu vezi capătul demersului şi nici nu-i intuieşti deznodămîntul, dar nu te poţi opri din scris. În felul acesta, excesul de informaţie nu e atît un indiciu al subtilităţii de spirit, cît al nesiguranţei în atingerea temei. La mijloc e acel imbold de compensaţie prin care, intuind că nu ai ceva de spus, acoperi carenţa gîndurilor proprii printr-o conştiinciozitate de sobol cărturăresc.

Cazul Constantinei Raveca Buleu e din această speţă: a scris un volum de o acribie exegetică dusă la extrem, care impune prin amănunţimea cunoştinţelor şi prin voinţa de a fi exhaustivă. Luată în sine, tema lucrării are o însemnătate dincolo de îndoieli: feluritele ipostaze ale puterii în secolul al XIX-lea. Şi cum puterea e polisemantică, feţele cercetării sunt numeroase: de la politică la religie, de la istorie la cultură, de la ştiinţă la industrie şi de la moravuri pînă la destinul popoarelor. Tema e faraonică ca întindere şi sisifică sub unghiul bibliografiei de parcurs. Dar Constantina Raveca Buleu nu s-a intimidat de urieşenia proiectului şi a pornit la drum, rezultatul fiind un volum care tulbură prin erudiţie şi încîntă prin lipsa de parti-prisuri.

Potrivit autoarei, spiritul secolului al XIX-lea depăşeşte în întindere strictul interval