În perioada campaniei electorale, François Hollande a pronunţat această frază memorabilă: "adversarul meu este lumea finanţelor". Şi este adevărat că lumea băncilor, a tranzacţiilor financiare şi mai ales a miliardarilor şi a milionarilor are o reticenţă, dacă nu chiar o alergie, în faţa stângii. În Franţa au mai fost cazuri când stânga ajunsă la putere a avut ca principal adversar banul.

Istoria secolului al XX-lea a fost marcată de câteva momente importante, când stânga a ajuns în mod democratic la putere. Aşa s-a întîmplat în 1906, apoi în 1924, când alegerile legislative au fost câştigate de o coaliţie numită "Cartelul de Stânga". Şi mai spectaculoasă a fost venirea stângii la putere în 1936. La ora aceea, aşa-zisul Front Popular a decretat cele două săptămâni de vacanţă plătite, care au modificat stilul de viaţă pentru milioane de francezi.

După al doilea Război Mondial, stânga a trebuit să aştepte până în 1981 o victorie de mare răsunet, este vorba de câştigarea alegerilor prezidenţiale de către socialistul François Mitterrand. În urma acestui eveniment, francezii au primit drept "cadou" dreptul de a ieşi la pensie la 60 şi nu la 65 de ani.

Aceste date nu spun însă nimic despre conflictele teribile dintre respectivele forţe de stânga şi lumea banului. Iar adevărul este că respectivele guverne şi coaliţii de stânga s-au izbit de o formă de rezistenţă, chiar de ostilitate a lumii financiare, în urma cărora toate proiectele lor, deci ale stângii, au capotat. Ne-am izbit "de zidul banului", spunea în 1924 liderul Cartelului de Stânga, Edouard Heriot, pentru a-şi explica eşecul. Expresia a rămas celebră şi simptomatică pentru acest tip de confruntare. Atât în 1924, cât şi în 1936, guvernele de stânga au rezistat puţin, fiind fie sabotate, fie paralizate de "puterea celor bogaţi" sau, cum se mai spunea în epocă, a celor 200 de mari familii car