Ordinea publică este o prioritate absolută, sub toate formele ei, de la construcţii ilegale, până la trafic de droguri şi prostituţie. Cel puţin jumătate din efectivele Poliţiei Locale ar trebui să fie pe străzi. Fiecare cartier din Sectorul 1 trebuie să aibă pieţe volante, rezervate exclusiv producătorilor. Stop demolărilor în zone protejate! Stop construcţiilor înalte în zone protejate! Declaraţiile au fost făcute la RFI de candidatul PDL la Primăria Sectorului 1, Theodor Paleologu.
Pentru Theodor Paleologu, ordinea publică este o "prioritate absolută". "În primul rând, sunt chestiunile care ţin de ordinea publică şi de siguranţa cetăţeanului. Din toate discuţiile pe care le am cu oamenii, din cercetările sociologice reiese clar că este o mare preocupare. Sectorul 1 tocmai pentru că este cel mai înstărit din Bucureşti este şi ţinta infractorilor de tot soiul, iar Poliţia Locală nu o vezi pe străzi, decât foarte rar. Eu spun un lucru foarte simplu: poliţiştii trebuie să fie în străzi, nu în birouri şi cel puţin jumătate din efectivele Poliţiei Locale ar trebui să fie pe străzi. La fel, ar trebui să fie amplasate camere de filmare în anumite locuri, cu potenţial de infracţionalitate (...). Deci ordinea publică este o prioritate absolută, sub toate formele ei, de la construcţii ilegale, până la trafic, trafic de droguri, prostituţie şi aşa mai departe", spune candidatul PDL.
Pe de altă parte, Theodor Paleologu propune pieţe volante în fiecare cartier: "În Sectorul 1 sunt mult prea puţine pieţe, e Matache, e 16 februarie, Domenii, dar nu-i deloc suficient pentru o comunitate urbană de 240 de mii de locuitori. Eu propun un lucru foarte simplu şi anume pieţe volante în fiecare zi, în fiecare dimineaţă, de la 7 până la 12.30-13, pieţe volante în toate cartierele din Sectorul 1 şi aceste pieţe volante să fie rezervate exclusiv producătorilor, pentru că da