Dupa ce Rafael Nadal a anuntat ca nu va mai juca la Mastersul de la Madrid si in 2013, in conditiile in care detinatorul turneului, Ion Tiriac, nu va renunta la zgura albastra, ceilalti doi jucatori din Top 3, Novak Djokovic si Roger Federer, i-au declarat si ei razboi miliardarului roman. Sursa imagine: nbcsports.msnbc.com
Rafael Nadal a fost eliminat joi, in turul II, de catre Fernando Verdasco, si si-a varsat nervii pe Ion Tiriac.
"Daca zgura albastra nu va fi schimbata, daca ATP va permite, in continuare, acest lucru, atunci anul viitor voi avea un turneu mai putin in calendarul meu", a anuntat Rafael Nadal, nr. 2 ATP.
Spaniolul a primit imediat mesaje de sustinere de la sarbul Novak Djokovic, liderul ierarhiei ATP, si de la elvetianul Roger Federer, nr. 3 mondial.
"Daca voi mai juca aici in conditiile actuale, cu aceasta zgura? Parerea mea este similara cu cea a lui Nadal", a spus Djokovic.
"Ii inteleg supararea lui Nadal. Amandoi am fost impotriva acestei idei inca de la inceput, iar acum el a fost eliminat din turneu... Rafa nu s-a simtit niciodata bine pe aceasta suprafata si pot sa ii inteleg frustrarea, a fost o infrangere grea", a afirmat Federer.
Sursa: REALITATEA