Fostul consilier prezidenţial Cristian Preda apreciază, într-un comentariu postat pe blogul său, că, dacă premierul Victor Ponta "acceptă să asume rolul însoţitorului" preşedintelui Traian Băsescu la Consiliul European, atunci "coabitarea poate arăta decent la nivel european", informează Mediafax.
"Înţeleg dintr-o relatare de presă că V.Ponta e dornic să participe la Consiliul European din 23 mai. Tratatul Uniunii Europene menţionează că în Consiliul cu pricina participă şefii de stat sau de guvern. Textul nu spune «şi», ci «sau». E avută în vedere, de bună seamă, acoperirea distincţiei dintre regimurile parlamentare (care trimit în Consiliu şeful guvernului) şi cele semi-prezidenţiale (inspirate de modelul francez) sau prezidenţiale (ar trebui folosit singularul, fiindcă în UE există un singur regim prezidenţial, şi anume cel cipriot)", scrie Preda pe blogul său.
Europarlamentarul PDL menţionează că Regulamentul de procedură al Consiliului indică, de asemenea, faptul că reprezentantul unei ţări "poate fi însoţit de un ministru, aşa cum şeful Comisiei Europene poate fi acompaniat de un comisar".
"Uşa sălii nu se închide, deci, în nasul unui eventual al doilea român care ar vrea să intre în Consiliu", adaugă Preda.
El menţionează, de asemenea, că există precedentul, explicând că, în ultimele două decenii, Franţa şi Polonia au venit în Consiliu şi cu preşedintele, şi cu premierul, atunci când au avut parte de coabitare politică, adică atunci când şeful statului şi şeful guvernului nu proveneau din aceeaşi tabără politică.
"În România de azi, avem şi noi un asemenea regim. Altfel spus, Traian Băsescu ar putea fi însoţit de Victor Ponta la Consiliul European. România va avea însă doar un vot. Aş adăuga şi faptul că ea nu poate vorbi decât cu o singură voce. Pentru a evita situaţii penibile, e nevoie - evident - de o negociere inteligentă şi,