Magistraţii de la Judecătoria Sector 2 Bucureşti au admis, miercuri seară, o cerere de eliberare pe cauţiune formulată de Dinel Nuţu (fost Staicu), trimis în judecată pentru prejudicierea companiei de stat Transgaz Mediaş cu peste 11 milioane de euro
Afaceristul craiovean Dinel Nuţu, fostul preşedinte al SIF Oltenia, a scăpat de o pedeapsă definitivă de șapte ani de închisoare, după ce, în februarie, Curtea de Apel Bucureşti i-a admis o contestaţie în anulare. Pe 22 februarie, Curtea de Apel Bucureşti a considerat că inculpatul a fost judecat de două ori pentru aceeaşi faptă şi a anulat condamnarea de şapte ani de închisoare pentru devalizarea Băncii Internaţionale a Religiilor dată de aceeaşi instanţă pe 4 aprilie 2011. În plus, instanţa a dispus punerea în libertate a lui Dinel Nuţu. Acest lucru nu s-a întâmplat însă, pentru că în februarie Dinel era arestat preventiv în dosarul „Transgaz“, care se judecă din iunie 2010 la Judecătoria Sector 2 Bucureşti. În acest dosar, Dinel Nuţu este acuzat că, împreună cu alţi opt inculpaţi, a adus un prejudiciu de peste 11 milioane de euro Transgaz printr-o serie de „inginerii“ financiare.
În aprilie 2011, după ce Dinel a luat numele soţiei (Nuţu) şi după ce a reuşit să fugă din ţară cu câteva zile înainte să fie condamnat la cei șapte ani de puşcărie, Judecătoria Sector 2 a emis pe numele acestuia un mandat de arestare preventivă. De atunci, instanţa a tot prelungit mandatul de arestare, documentul care îl ţine încă pe Nuţu în penitenciar după anularea celor şapte ani de puşcărie. Tot de atunci, Dinel Nuţu a încercat să scape de acest mandat, formulând ba cereri de revocare a arestului preventiv, ba de refacere a urmăririi penale ori de încetare a procesului penal, toate fiind respinse, pe rând, de judecătorii bucureşteni.
Eliberat din puşcărie pe cauţiune
Miercuri, Judecătoria Sector 2 a