Paradoxal, informaţiile despre creştinismul catolic existente în România de azi sunt sensibil mai bogate comparativ cu cele referitoare la creştinismul ortodox existent pe alte meleaguri. Este şi acesta un rezultat al lipsei de unitate panortodoxă.
Când vorbim despre unitate, ne referim la aceea privitoare la colaborarea administrativă şi juridică dintre Bisericile Ortodoxe, iar nu la doctrină sau la aspectul liturgic. Aceasta este şi miza cărţii "Biserica Ortodoxă din Europa de Est în secolul XX" - coodonator Christine Chaillot, traducere din limba franceză de Liliana Donose Samuelsson (Editura Humanitas, 2011) -, o lăudabilă iniţiativă care-şi propune: "să ofere ortodocşilor înşişi posibilitatea de a se cunoaşte mai bine unii pe alţii, citindu-şi reciproc istoriile" (p. 22). Fiind o sumă de contribuţii ale unor importanţi şi recunoscuţi istorici ai Bisericii în fiecare din ţările evocate, cartea este, practic, continuarea unei iniţiative similare, un prim volum editat de aceeaşi coordonatoare, intitulat "Istoria Bisericii Ortodoxe din Europa Occidentală în secolul XX" (Éditions Dialogue entre orthodoxes, Paris, 2005). Iată şi Bisericile, implicit ţările, despre care vom găsi câte un foarte interesant şi pertinent studiu: Patriarhia Ecumenică de Constantinopol, Biserica Greciei, Biserica Ciprului, Biserica Ortodoxă Bulgară, Biserica Ortodoxă Sârbă, Biserica Ortodoxă din Albania, Biserica Ortodoxă Română, Biserica Ortodoxă din Republica Moldova, Biserica Ortodoxă din Ungaria, Biserica Ortodoxă din Republica Cehă şi Slovacia, Biserica Ortodoxă din Polonia, Biserica Ortodoxă din ţările Baltice, Biserica Ortodoxă din Bielorusia, Biserica Ortodoxă din Ucraina, Biserica Ortodoxă Rusă şi Biserica Ortodoxă din Georgia.
Într-o elegantă şi inteligentă prefaţă, cunoscutul mitropolit Kallistos Ware, fost profesor la Universitatea din Oxford, evidenţiază cele patr
