Profesorul Constantin Gerota, născut la Georocu Mare, Dolj, pare să fi avut o curiozitate legată de numele satelor din judeţ. Aşa că s-a gândit să scrie despre asta, cândva prin anul 1922.
El îşi începe articolul din Arhivele Olteniei cu o dezamăgire. „Poate cu nimic nu suntem mai în urmă în ţara românească, de cât cu studiile filologice. Lipsa de filologi pe de o parte, pe de altă parte lipsa de vulgarizare (propagare) a acestei ştiinţe, care rămâne doar între zidurile universităţii, contribue la această secetă de studii linguistice. O societate filologică mai plină de noroc de cât cea existentă ar trebui să însufleţească toate elementele tinere din învăţământ şi fie care, în cercul lui, să adune ca o albină tot ce ar interesa limba şi studiile etnografice. Profitând de ospitalitatea Arhivelor Olteniei, care urmăresc tocmai scormonirea în pământul inert, spre a descoperi mărturii vii de existenţa noastră veche aici, cât şi cercetarea elementului viu al neamului nostru, aduc în discuţie o problemă de etnografie, ce s’ar rezolva numai pe cale filologică: toponimia judeţului Dolj“.
De unde vin numele satelor
După cum afirma Gerota, studii asupra toponimiei româneşti erau puţine. Şi, „pe lângă rădăcina cuvântului, care e de origină adesea slavă, ar trebui controlate şi înregistrate legentele înfiinţării satului, aşezarea lui, care prin calitatea lui, nu e decât traducerea în slavonă. Ex: Smârdan înseamnă loc nisipos, mocirlos. Situaţia locului corespunde perfect numelui Risipiţii, o comună formată din alte cătune îndepărtate şi la început chiar casele risipite; Malu mare etc“.
Avem, în Dolj, după cum citim din cuvintele lăsate mărturie, „numele slavone de sate care mai au rădăcina în limba vorbită: ex. Căciulata, de la căciula. Tot astfel Lunca, Jilav, Măgura. În limba poporului nostru, circulând o mulţime de cuvinte slavone, n’a fost greu ca să
