De fiecare data cand ne asezam pe margine pentru a privi cum se scurg orele pana la vizita la urne anticipam ca vom asista la cea mai dura, mai nesimtita si mai grea campanie electorala. Suntem convinsi ca decibelii, jongleriile cu sentimente si proiectele fanteziste vor depasi conventionalul si decidem ca ne este jena de parodia de democratie pe care o experimentam. Si ca nu e decat inceputul. Mereu.
Momentul plonjonului a coincis acum cu trecerea PDL in tabara celor care azvarl cu pietre, iar munitia a fost furnizata de politicieni care jurau ca nu vor avea tupeul sa propuna ministri cu probleme in biografie.
Insa daca Guvernul cadea in alt context, in ce masura suntem convinsi ca am fi asistat la o inclestare de proiecte? Sunt foarte curios care vor fi strategiile de comunicare, mai degraba daca vor indrazni candidatii sa se limiteze la a-si prezenta planurile, fara sa se atinga de politica de la nivel central.
Inclin sa cred ca nu vor rezista tentatiei, desi teoria spune ca indiferent cati bani ai investi intr-o campanie, nu poti muta dintr-o parte in alta mai mult de 5 procente. La Cluj-Napoca, de pilda, exemplul pe care il cunosc cel mai bine, 5 la suta pot decide cine castiga Primaria, Emil Boc sau Marius Nicoara, dar nu pot influenta situatia de la Consiliul Judetean, unde Alin Tise porneste in campanie avand o intentie de vot cel putin dubla fata de Horea Uioreanu.
Faptul ca primarii si sefii de CJ pornesc cu prima sansa este un loc comun, mai conteaza insa modul in care s-au comportat adversarii lor in acesti patru ani, cat de mult au muncit pentru a arata publicului lucrari incredintate pe spranceana, incompetenti in posturi-cheie, rude pe post de intermediari de spaga.
Cat mai conteaza, insa, galeata cu doi pui, o sticla cu ulei si un pachet cu biscuiti? In ce masura va plati un primar portocaliu
