Mesajul a fost trimis. Multumesc!

FOTO. Destinaţii minunate de week-end la patru ore distanţă de Bucureşti

Publicat in Romania Libera, sâmbătă 12 mai 2012 ·

Litoralul bulgăresc oferă câteva locuri uşor accesibile şi ieftine pentru cei care vor să-şi petreacă zilele de week-end la Marea Neagră. La numai patru-cinci ore de mers cu maşina, bucureştenii găsesc la sud de Vama Veche câteva destinaţii curate, amplasate într-un cadru natural minunat şi în care există unităţi de cazare confortabile, la preţuri mult mai mici decât în România.

Iată câteva exemple.

Durankulak, un sat aflat imediat după trecerea frontierei de la Vama Veche, în apropierea unui lac foarte frumos, în care există mai multe pensiuni curate. Cazarea costă în jur de 100 de lei pe noapte, camera.

Kavarna, localitate istorică aflată la aproximativ 35-40 de kilometri de graniţa românească. În afară de lunile iulie-august, în hotelurile din zonă cazarea costă în jur de 100-150 de lei camera pe noapte, cu mic dejun inclus (la patru stele reale!).

Kaliakra, situată la aproximativ 20 de kilometri de graniţă, este o zonă istorică, aflată într-o rezervaţie naturală.

Dalboka, unde se află cunoscuta fermă specializată în cultivarea şi producţia de midii din Marea Neagră. Tot aici se află şi un restaurant cu specific în care preţurile pentru un fel de mâncare( cu midii, evident) sunt cuprinse între 5 şi 13 leva (12 lei-35 lei)

Terenuri de golf. Amatorii acestui sport au de ales între mai multe complexuri dedicate, dintre care cel mai cunoscut în zonă este Thracian Cliffs, amplasat în apropierea Kavarnei.

Litoralul bulgăresc oferă câteva locuri uşor accesibile şi ieftine pentru cei care vor să-şi petreacă zilele de week-end la Marea Neagră. La numai patru-cinci ore de mers cu maşina, bucureştenii găsesc la sud de Vama Veche câteva destinaţii curate, amplasate într-un cadru natural minunat şi în care există unităţi de cazare confortabile, la preţuri mult mai mici decât în România.

Iată câteva exemple.

Durankulak,

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Jean-Marie Le Pen, liderul istoric al extremei drepte din Franța, a murit

Wall-Street.ro acum o ora
Liderul istoric al extremei drepte franceze, Jean-Marie Le Pen, finalist al alegerilor prezidenţiale din Franţa din 2002, a încetat din viaţă marţi 7 ianuarie, la vârsta de 96 de ani, potrivit AFP, preluat de Agerpres. Le Pen s-a stins într-un centr

Aproape două milioane de români îşi sărbătoresc onomastica de Sfântul Ioan Botezătorul. Cel mai des întâlnit prenume nu e Ion

Libertatea acum 4 ore
Aproape două milioane de români îşi serbează onomastica, marţi, în ziua Sfântului Ioan Botezătorul, cei mai mulţi dintre aceştia, peste 1,2 milioane, fiind bărbaţi.

Un tânăr din Botoşani, fără permis, a condus băut o maşină furată şi a lovit 9 autoturisme

Mediafax acum 4 ore
Nouă maşini au fost avariate de un tânăr de 22 de ani care a condus băut şi fără permis o maşină furată, prin Botoşani. Bărbatul a fost reţinut.

Reacția lui Codin Maticiuc, după ce David Popovici a fost criticat că și-a luat mașină scumpă: „Ce mai urmează, Doamne, ce?! Să-și ia una și Sebastian Stan”

Libertatea acum 2 ore
Codin Maticiuc îi ia apărarea lui David Popovici, după criticile lui Cristian Tudor Popescu. Sportivul și-a îndeplinit visul și și-a cumpărat un Porsche Spyder în valoare de 120.000 de euro.

Pediatrii din Iași cer autorităţilor interzicerea comercializării petardelor, după ce 30 de copii au ajuns la spital

G4Media acum 3 ore
Medicii de la Spitalul pentru copii „Sfânta Maria” din Iaşi sunt îngrijoraţi de numărul foarte mare de copii ajunşi la Unitatea de Primiri Urgenţe (UPU) din cauza rănilor provocate de petarde, cel mai mic având 7 ani, şi au lansat un apel public aut

Hotărâre CEDO: Statul român trebuie să restituie în natură 17.000 de hectare Composesoratului Borșa sau să plătească despăgubiri de peste 61 de milioane de euro

G4Media acum 3 ore
Curtea Europeană a Drepturilor Omului a dispus marți că statul român trebuie să restituie în natură 17.000 de hectare de teren Asociației Composesorale Borșa, în termen de 12 luni de când hotărârea CEDO este definitivă. În cazul în care nu va restit

Domeniul schiabil al staţiunii Sinaia, închis din cauza vântului puternic

News.ro acum o ora
Administraţia domeniului schiabil al staţiunii Sinaia a anunţat, marţi după-amiază, sistarea vânzării cartelelor pentru mijloacele de transport pe cablu care duc către pârtiile situate la 2.000 de metri în munţii Bucegi. Măsura a fost luată întrucât

Vâlcea: Tânăr de 23 de ani, dat dispărut luni, găsit mort în albia unui râu

News.ro acum 3 ore
Un tânăr în vârstă de 23 de ani, din judeţul Vâlcea, al cărui tată i-a anunţat dispariţia, la Poliţie, luni, a fost găsit mort, în albia unui râu. Primele verificări arată că pe corpul bărbatului nu există urme de violenţă. Poliţia a deschis dosar ş

Ben Affleck şi Jennifer Lopez au divorțat oficial

HotNews acum 2 ore
Ben Affleck şi Jennifer Lopez sunt oficial divorţaţi, potrivit documentelor judiciare obţinute de People. Hotărârea vine la aproape 20 de săptămâni după ce actriţa din „Unstoppable” a depus o cerere de desfacere a căsătoriei în 20 august anul trecut

Cutremur devastator în Tibet: Cel puţin 95 de morţi şi pagube însemnate în regiunea Everest

Mediafax acum 4 ore
Un puternic cutremur cu magnitudinea 6,8 a lovit marţi dimineaţa regiunea Tibet, în zona de nord a munţilor Himalaya. Seismul a provocat moartea a cel puţin 95 de persoane şi s-a resimţit în mai multe ţări vecine.

Vremea

București
acum

13°
mar.

4°/13°
mie.

6°/13°
joi

7°/13°
vin.

6°/12°
Iasi
acum

mar.

4°/9°
mie.

8°/15°
joi

8°/13°
vin.

2°/14°
Constanta
acum

15°
mar.

6°/15°
mie.

8°/14°
joi

9°/11°
vin.

9°/13°
Cluj-Napoca
acum

mar.

3°/9°
mie.

8°/13°
joi

5°/12°
vin.

1°/8°
Timisoara
acum

14°
mar.

6°/14°
mie.

7°/13°
joi

7°/14°
vin.

3°/10°