Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Rus: În structurile MI sunt suprapuneri de atribuţii care se observă în calitatea intervenţiilor

Publicat in Jurnalul, sâmbătă 12 mai 2012 ·

Ministrul de Interne, Ioan Rus, a declarat, azi, că va rezolva suprapunerile de atribuţii din structurile ministerului, după ce a constatat că există astfel de suprapuneri de atribuţii şi competenţe la nivelul Jandarmeriei sau ISU, ceea ce se observă în calitatea intervenţiilor.

Rus a declarat, azi, într-un briefing de presă, la Cluj, la finalul unei întâlniri regionale cu şefii structurilor Ministerului de Interne din Transilvania, că întreaga activitate a Ministerului de Interne trebuie să fie potenţial mai competitivă.

"Sunt probleme de ordin legislativ, la Jandarmerie, la ISU, în sensul în care sunt suprapuneri de atribuţii, de competenţe sau lipsă de competenţe a unor structuri şi care trebuie rezolvate, iar acest lucru se vede în prestaţia pe care o au în momentul apariţiei unor situaţii, cum sunt inundaţii sau deszăpeziri. Unele suprapuneri de atribuţii sunt de ordin legislativ, altele ţin de oameni, voi schimba oamenii care consider că nu îşi fac treaba cum se cuvine, altele sunt de nivel organizatoric şi ţin de ordin de ministru. Voi modifica anumite ordine de ministru astfel încât întreaga activitate să fie potenţial mai competitivă", a spus Ioan Rus.

Acesta a adăugat că le-a explicat şefilor de inspectorate de poliţie şi ai altor structuri ale Ministerului de Interne din Transilvania că există restricţii faţă de prestaţia desfăşurată, "legate de faptul că există un buget aprobat de vechiul guvern şi că nu putem umbla la el în acest moment?.

"Alte restricţii ţin de faptul că acest an este unul special în care avem două scrutine de organizat care mobilizează un număr mare de angajaţi ai ministerului", a mai spus ministrul de Interne.

În ceea ce priveşte problemele ridicate de poliţişti, Ioan Rus a afirmat că acestea se referă la "norma de combustibil, că nu ajunge combustibilul decât o lună jumătate sa

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Rectorul SNSPA, Remus Pricopie, anunță că își depune în această seară candidatura pentru alegerile prezidențiale

HotNews acum 22 minute
„După o matură chibzuință am decis să-mi depun în această seară candidatura pentru alegerile prezidențiale”, a scris Pricopie pe Facebook. Știre în curs de actualizare.

Incendiu într-o cameră aflată la etajul 6 al unui cămin studenţesc din Cluj-Napoca/ Aproximativ 200 de persoane au ieşit din clădire

News.ro acum 3 ore
Un incendiu a izbucnit, sâmbătă după-amiază, într-o cameră aflată la etajul 6 al unui cămin studenţesc din Cluj-Napoca, pompierii intervenind cu trei autospeciale şi reuşind să stingă focul. Aproximativ 200 de persoane au ieşit din clădire, fără a a

Mesaj RO-Alert în București, pentru dispariția unui tânăr de 14 ani. Oamenii care pot oferi detalii sunt rugați să sune la 112

Libertatea acum 3 ore
Un mesaj RO-Alert a fost emis de către autorități, după ce un tânăr în vârstă de 14 ani, din București, este dat dispărut. Acesta a plecat de acasă, vineri, 14 martie, și nu s-a mai întors.

Miting EuRo Manifest în Piaţa Victoriei pentru susținerea apartenenţei la UE. Fanii lui Călin Georgescu, identificați de jandarmi

Libertatea acum 2 ore
Peste 1.000 de oameni au fost prezenți sâmbătă, 15 martie, la mitingul „EuRo Manifest” din Piaţa Victoriei din Bucureşti. În zonă au fost găsiți și susţinători ai lui Călin Georgescu, iar jandarmii au făcut apel la oameni să nu răspundă provocărilor.

CNA a decis eliminarea conţinutului ilegal al unor postări de pe TikTok în care erau ameninţaţi membrii BEC

News.ro acum 2 ore
Consiliul Naţional al Audiovizualului (CNA) a decis, sâmbătă, eliminarea unor materiale audiovizuale de pe TikTok în care erau ameninţaţi memebri ai Biroului Electoral Central (BEC). De asemenea, va fi analizată închiderea conturilor pe care au fost

Superliga: Farul a remizat cu Poli Iaşi, scor 0-0, în prima etapă a play-out-ului

News.ro acum o ora
Formaţia Farul Constanţa a terminat la egalitate, sâmbătă, pe teren propriu, scor 0-0, cu echipa Poli Iaşi, în prima etapă a play-out-ului Superligii. Farul: Buzbuchi – Sîrbu (Gustavo ’60), Larie, Bălaşa (Baptista ’80), Cr. Ganea – Vînă, Dican (N. P

Ilie Bolojan, după summitul convocat de Starmer: România continuă sprijinul pentru Ucraina

Libertatea acum 5 ore
Preşedintele interimar al României, Ilie Bolojan, a participat sâmbătă la un summit virtual convocat de premierul britanic Keir Starmer, unde a subliniat angajamentul României de a continua sprijinul pentru Ucraina.

Viktor Orban promite măsuri drastice împotriva presei şi ONG-urilor într-un discurs presărat cu teorii ale conspiraţiei: “Urmează curăţenia de Paşte. Insectele au iernat / Vom elimina întreaga armată din umbră”

News.ro acum 3 ore
Premierul populist al Ungariei, Viktor Orban, a promis sâmbătă că îşi va elibera ţara de cei despre care susţine că lucrează pentru interesele puterilor străine, afirmând că guvernul său de dreapta va elimina o „armată din umbră” globală care serveş

SUA: Cel puţin 14 persoane au murit în urma tornadelor din Missouri şi Arkansas

News.ro acum o ora
Cel puţin 14 persoane au murit şi alte zeci au fost rănite în tornadele şi furtunile violente din centrul şi sudul Statelor Unite, au anunţat sâmbătă autorităţile locale, potrivit AFP. Autorităţile din Missouri au confirmat 11 „decese legate de furt

Anamaria Gavrilă: Această candidatură este una de conjunctură. Noi suntem aici un simbol

Ziarul Financiar acum o ora
Lidera POT, Anamaria Gavrilă, ş-a depus, sâmbătă seara, candidatura la alegerile prezidenţiale. „Această candidatură este una de conjunctură. Noi nu recunoaştem aceste alegeri ca fiind unele legitime, însă ei au creat un joc care este nedrept”, spun

Vremea

București
acum

15°
sâm.

14°/25°
dum.

12°/18°
lun.

4°/12°
mar.

1°/7°
Iasi
acum

sâm.

7°/24°
dum.

5°/9°
lun.

1°/8°
mar.

-1°/5°
Constanta
acum

17°
sâm.

12°/21°
dum.

9°/17°
lun.

5°/10°
mar.

2°/6°
Cluj-Napoca
acum

12°
sâm.

10°/22°
dum.

4°/11°
lun.

-1°/6°
mar.

-3°/2°
Timisoara
acum

11°
sâm.

11°/20°
dum.

6°/11°
lun.

1°/8°
mar.

-1°/6°