Mercado? Da, adică piaţă, în frumoasa şi melodioasa limbă spaniolă. În centrul Madridului, aproape de Plaza Mayor, despre care vom vorbi cândva, se află o piaţă acoperită, cu ferestre mari şi cu lumină multă, în care turiştii intră mai mult de curiozitate şi de poftă, decât de nevoie. Acolo poţi găsi orice, de la băuturi fine şi vinuri tradiţionale, albe, roşii, roze, dulci şi seci, la mâncare pentru toate gusturile, trecând prin lumea jambonului spaniol şi a celorlalte mezeluri din Peninsulă, a preparatelor gătite şi ţinute la cald în vase speciale, a hălcilor de carne pregătite să îmbogăţească orice fel de petrecere reuşită, a brânzeturilor regionale, care se întrec în complexitatea de gusturi, forme şi culori. Nu ştiu dacă locuitorii capitalei mai au loc de vizitatori să meargă la piaţa San Miguel pentru a-şi face banalele cumpărături. Probabil că nu. Oricum, în acest spaţiu al creaţiilor gastronomice nu e niciodată pustiu, se văd mereu bliţuri agitând atmosfera şi încercând să suprindă cât mai bine realitatea de dincolo de geamurile generoase care ţin loc de pereţi exteriori.

Standuri de fructe, cu căpşuni bine aşezate în piramide atrăgătoare, cu exotism şi, în acelaşi timp, cu o senzaţie stranie de familiaritate. O armonie extraordinară şi greu de explicat de arome şi nuanţe, o nebunie a gusturilor şi a tendinţelor, un fel de mozaic gastronomic de care nu te poţi desprinde fără să faci măcar o fotografie. Când am ajuns, era prea aglomerat ca să pot străbate în linişte toată piaţa, oamenii se înghesuiau, în dorinţa fără margini de a înţelege secretele unei lumi pe care nimeni, deocamdată, nu a reuşit să o definească suficient de înţelept. Spaniolii au un fel anume de a pune problema şi de a da răspuns neliniştilor. Ei ştiu să trăiască din plin, să facă gălăgie în pieţe şi să vândă turiştilor iluzia că au un loc asigurat în lumea lor, o lume diversă şi