Mesajul a fost trimis. Multumesc!

UE pledează pentru un ”management durabil al pescuitului” în Mediterana şi Marea Negră

Publicat in Capital, sâmbătă 12 mai 2012 ·

Uniunea Europeană va pleda pentru un management durabil al pescuitului în apele Mediteranei şi ale Mării Negre, cu ocazia apropiatei reuniuni a Comisiei Generale pentru Pescuit în Marea Mediterană (CGPM) ce va avea loc în 14 şi 19 mai la Marrakech, în Maroc.

Conform EFE, Comisia Europeană, care îi va reprezenta pe Cei 27, va încerca să ajungă la un acord cu ţările membre ale CGPM privind „măsurile pentru îmbunătăţirea sustenabilităţii activităţilor de pescuit şi conservarea bogăţiei mediului înconjurător al Mediteranei şi Mării Negre. În documentul amintit, UE intenţionează să propună măsuri de conservare şi administrare pe baze ştiinţifice a coralului roşu, rechinilor şi cetaceelor.

Cu acelaşi prilej, vor fi majorate standardele minime pentru gestionarea pescuitului în Marea Neagră. În cadrul reuniunii, vor mai fi abordate probleme ale cooperării cu organizaţiile internaţionale şi viitorul rol al grupului de lucru creat în 2011 pentru modernizarea cadrului juridic şi instituţional al CGMP.

CGMP a fost înfiinţată în 1949 cu mandatul de a promova dezvoltarea, gestionarea raţională, exploatarea responsabil şi conservarea resurselor marine din Marea Mediterană şi Marea Neagră. Comisia este o organizaţie interguvernamentală care îi reuneşte anual pe cei 24 de membri pentru a-i informa în legătură cu tendinţele din pescuit şi a schimba informaţii, realiza studii ştiinţifice, dezbate politici şi a face recomandări pentru o gestionare raţională a resurselor piscicole.

Printre membrii CGMP se regăsesc nouă state membre ale Uniunii Europene: Bulgaria, Cipru, Franţa, Grecia, Italia, Malta, România, Slovenia şi Spania.

Sursa: Agerpres

Articolul in Capital >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Premierul Marcel Ciolacu „Introducem azi salariul minim european în România în concordanţă cu directiva europeană“

Ziua Constanta acum 2 ore
Premierul Marcel Ciolacu a anunţat, vineri, că Guvernul va introduce salariul minim european în România. Măsura va fi luată cu scopul de a proteja puterea de cumpărare şi de a ridica salariul mediu brut la "cât mai aproape de 50% din salariul mediu

Avertizări de caniculă în aproape toată țara. Cod roșu, sâmbătă și duminică, pentru mai multe județe

Press Alert acum 2 ore
Avertizările de caniculă pentru ziua de sâmbătă Meteorologii au emis vineri o avertizare Cod roșu de caniculă, care vizează sâmbătă cinci județe, iar duminică opt județe și Capitala. Astfel, sâmbătă, în județele Dolj, Olt, Teleorman și sudul județel

Legea privind stabilirea salariilor minime europene, aprobată de Guvern

Ziua Constanta acum o ora
Guvernul a aprobat Legea privind stabilirea salariilor minime europene, prin care se asigură transpunerea în legislația națională a Directivei (UE) 2022/2041 din 19 octombrie 2022 a Parlamentului European și a Consiliului privind salariile minime ad

Ciolacu i-a cerut ministrului de Interne să pregătească proiectul privind alegerile prezidenţiale

Mediafax acum 3 ore
Premierul Marcel Ciolacu i-a cerut vineri ministrului de Interne să pregătească proiectul de hotărâre privind organizarea alegerilor prezidenţiale. Primul tur ar urma să aibă loc în 15 sau 29 septembrie.

Klaus Iohannis a promulgat legea prin care toţi taţii care au calitatea de salariat, în baza unui contract sau raport de muncă, vor primi concediu paternal

News.ro acum 52 minute
Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat, vineri, legea privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 117/2022 pentru modificarea şi completarea Legii concediului paternal nr. 210/1999. Actul normativ prevede acordarea concediul paternal t

Roberto Baggio, bătut de hoți înarmați de față cu familia sa în propria casă! » Legenda Italiei a ajuns la spital

Gazeta Sporturilor acum o ora
Roberto Baggio (57 de ani), legendarul mijlocaș ofensiv al Italiei, a fost victima unui jaf violent alături de familia sa, joi seară, în timp ce urmărea partida de la .

Bărbat găsit mort într-un canal de scurgere. Polițiștii încearcă să afle cine este

Ziare.com acum 2 ore
Polițiștii au deschis o anchetă după ce cadavrul unui bărbat a fost găsit într-un canal de scurgere din Mangalia, județul Constanța. Reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Constanţa au anunţat că poliţiştii din Mangalia au fost sesiz

ASF propune plafonarea tarifelor RCA până la 30 septembrie. Anunţul făcut de Marcel Ciolacu

Mediafax acum 2 ore
„Mă bucur că Autoritatea de Supraveghere Financiară propune oficial prelungirea plafonării tarifelor RCA până la 30 septembrie 2024. Este o măsură necesară pentru a împiedica apariţia unor dezechilibre în piaţă”, a spus Marcel Ciolacu. Acesta a anun

Ultima zi de școală pentru elevi, înainte de vacanță. Calendarul anului școlar 2024-2025

Ziare.com acum 4 ore
Elevii întră în vacanță vineri, 21 iunie, după finalizarea cursurilor. Vor reveni la cursuri luni, 8 septembrie, indiferent dacă alegerile prezidențiale vor avea loc în luna septembrie sau decembrie. Calendarul complet al anului școlar 2024-2025 a f

Republica Moldova, un pas mai aproape de UE. Maia Sandu a semnat decretul privind iniţierea negocierilor de aderare a ţării la UE

Mediafax acum o ora
„Azi am semnat Decretul privind iniţierea negocierilor de aderare a Republicii Moldova la Uniunea Europeană. De asemenea, la şedinţa Comisiei Naţionale pentru Integrare Europeană, am discutat despre poziţia generală de negocieri a ţării noastre, ce

Vremea

București
acum

29°
vin.

21°/31°
sâm.

20°/35°
dum.

20°/36°
lun.

21°/35°
Iasi
acum

25°
vin.

15°/28°
sâm.

18°/32°
dum.

19°/29°
lun.

19°/25°
Constanta
acum

26°
vin.

20°/26°
sâm.

19°/24°
dum.

20°/25°
lun.

20°/26°
Cluj-Napoca
acum

28°
vin.

17°/30°
sâm.

18°/33°
dum.

17°/28°
lun.

18°/26°
Timisoara
acum

31°
vin.

20°/36°
sâm.

21°/39°
dum.

20°/32°
lun.

18°/31°