Preferaţii lui erau cei de la No Limit.
"Pe mine m-au impresionat foarte mult si cineva ar trebui sa le ridice o statuie oamenilor care se ocupa de ei", a declarat Cristian Gog pentru PRO TV la scurt timp după finală.
Despre numărul său din ultimul act al competiţiei, concurentul a declarat că nu a făcut prea multe repetiţii.
"Nici nu aveam numarul pregatit, ieri l-am facut pentru prima data", a precizat el.
"Primul om pe care l-am sunat a fost mama, nu cred ca a crezut ca voi castiga. Tata m-a sustinut si a fost omul de la care am avut de invatat cel mai mult cu iluziile si magiile. Ma gandeam la un moment dat cata lume o sa inteleaga ce fac eu in seara asta pe scena, se pare ca foarte multa lume si le multumesc tuturor si as vrea nu stiu daca mai conteaza sau nu si vreau sa strig un mare Multumesc pentru tot tuturor celor din online care m-au sustinut si m-au convins sa particip la acest concurs", a mai declarat câştigătorul celui de-al doilea sezon de "Românii au talent".
Preferaţii lui erau cei de la No Limit.
"Pe mine m-au impresionat foarte mult si cineva ar trebui sa le ridice o statuie oamenilor care se ocupa de ei", a declarat Cristian Gog pentru PRO TV la scurt timp după finală.
Despre numărul său din ultimul act al competiţiei, concurentul a declarat că nu a făcut prea multe repetiţii.
"Nici nu aveam numarul pregatit, ieri l-am facut pentru prima data", a precizat el.
"Primul om pe care l-am sunat a fost mama, nu cred ca a crezut ca voi castiga. Tata m-a sustinut si a fost omul de la care am avut de invatat cel mai mult cu iluziile si magiile. Ma gandeam la un moment dat cata lume o sa inteleaga ce fac eu in seara asta pe scena, se pare ca foarte multa lume si le multumesc tuturor si as vrea nu stiu daca mai conteaza sau nu si vreau sa strig un mare Multumesc pentru tot