Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ionuţ Popa: "Au vrut să-l bată pe Bocăneală!"

Publicat in Gazeta Sporturilor, sâmbătă 12 mai 2012 ·

Antrenorul echipei CSMS Iaşi, Ionuţ Popa, a declarat după victoria cu FC Botoşani, din etapa a XXVI-a a Ligii II, că jucătorii oaspeţi au vrut să-l bată pe arbitrul Marius Bocăneală şi ameninţă că pînă la sfîrşitul sezonului va fi o bătălie aprigă.

''FC Botoşani şi-a apărat corect şansele, dar cei mai buni cîştigă. La final au vrut să bată arbitrul, iar noi nu puteam accepta aşa ceva pe terenul nostru, dacă vor să bată arbitrul să se ducă la ei la Botoşani. Nu am văzut că a aruncat în mine, că ieşea nasol. Pînă la final vom lupta împotriva tuturor. Va fi o bătălie totală, cu pistoale şi cu cartuşele pe masă. Cine rezistă bine, cine nu, nu'', a declarat Popa conform Mediafax.

Totul a pornit atunci cînd centralul partidei, Marius Bocăneală a dictat 4 minute de prelungire, dar a fluierat finalul partidei după doar două minute scurse din cele arătate. Oficialii şi jucătorii celor de la FC Botoşani au contestat vehement decizia arbitrului. Antrenorul celor de la CSMS Iaşi, Ionuţ Popa, i-a luat apărarea arbitrului, moment în care un oficial de la FC Botoşani a aruncat cu un obiect spre antrenorul ieşenilor.

Nici preşedintele ieşenilor, Florin Prunea nu a rămas pasiv la cele întîmplate. Acesta crede că se încearcă să se "arunce cu noroi" în echipa sa. 'Sînt mulţi bani în joc şi se încearcă aruncarea cu noroi în echipa noastră. Îi felicit pe cei de la Botoşani că şi-au apărat corect şansele, probabil că aveau şi ceva prime în plus, dar nu e problema noastră. L-am văut pe Bordeanu cam injectat şi nervos, o fi pierdut o primă mare, dar ce voia, să-l aşteptăm cu braţele deschise şi să le dăm punctele...''

Antrenorul celor de la FC Botoşani, Costel Orac s-a arătat şi el destul de nervos pe modul în care echipa sa este arbitrată şi este convins că acel meci nu se putea încheia decît cu victoria ieşenilor. ''Îmi pare rău că e gălăţean de-al

Articolul in Gazeta Sporturilor >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Bărbat arestat preventiv după ce ar fi încercat să îşi omoare fosta concubină lovind-o cu maşina din spate / O hărțuia și inista să se împace cu el sub amenințarea că o va ucide

G4Media acum 21 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Un bărbat a fost arestat preventiv după ce a încercat să îşi omoare fosta concubină lovind-o intenţionat cu maşina în timp ce femeia circula ca pieton pe o stradă din Cernavodă, a informat luni Parch

„Îi spulberăm” » Gigi Becali, în extaz după ce a aflat adversara FCSB-ului: „Nu sunt de talia noastră”

Gazeta Sporturilor acum 2 ore
Gigi Becali (67 de ani), finanțatorul de la , a reacționat după ce a aflat preliminar al Ligii Campionilor. Campioana en-titre din Superliga, dacă trece de dubla cu Shkendija, va juca apoi cu învingătoarea dintre Shelbourne, din Irlanda, și , din Az

66,2% dintre români cred că Nicolae CEAUȘESCU a fost un lider bun. Semnal de alarmă tras de sociologul Remus Ștefureac

Gandul acum o ora
INSCOP Research a realizat, în parteneriat cu Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului și Memoria Exilului Comunist (IICCMER), cea mai amplă cercetare sociologică dedicată nostalgiei după comunism, care va fi publicată mâine, transmite dire

Șoferul care s-a urcat pe cabina TIR-ului și a blocat traficul rutier pe Autostrada A1, în semn de protest, reținut. Alți 13 pietoni au fost amendați

Ziua Constanta acum o ora
Șoferul, în vârstă de 33 de ani, care a blocat traficul rutier în semn de protest, la data de 20 iulie 2025, pe Autostrada A1, pe sensul Pitești - București, la kilometrul 19, a fost reținut de polițiști, pentru 24 de ore, pentru împiedicarea sau în

ACCIDENT grav în Rusia. Cel puțin 13 oameni au murit după ce un autobuz plin cu mineri s-a răsturnat

Gandul acum 25 minute
Cel puțin 13 persoane au murit și alte 20 au fost rănite după ce un autobuz care transporta mineri s-a prăbușit într-o râpă în Republica Sakha (Iacuția) din Orientul Îndepărtat rus, luni dimineață, au transmis autoritățile locale. Accidentul a avut

România a avut cel mai mare deficit guvernamental din UE în primul trimestru, 7,5% din PIB, potrivit unei analize Eurostat

G4Media acum 2 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Deficitul guvernamental ajustat sezonier a scăzut, atât în Uniunea Europeană cât şi în zona euro, în primul trimestru al acestui an, comparativ cu ultimul trimestru al anului trecut, o tendinţă simil

„Executat” de Rădoi de la Craiova, Andrei Ivan a reacționat pe Internet: „Cu durere, nu pentru că așa mi-am dorit”

Gazeta Sporturilor acum 3 ore
Veste-șoc în Superliga! în cursul zilei de luni. Atacantul a publicat un mesaj pe rețelele de socializare la câteva minute după anunțul clubului. Ivan Nu știu ce-mi rezervă viitorul, dar știu un lucru: indiferent unde voi merge, voi purta cu mine, m

Peste 1500 de blocuri rămân fără apă caldă în Capitala aflată zilele acestea sub cod roșu de caniculă

HotNews acum 4 ore
Sute de blocuri din patru sectoare ale Capitalei, nu vor avea apă caldă în următoarele zile din cauza unor lucrări la sistemul de termoficare, în contextul în care meteorologii au anunțat cod roșu de caniculă în București, până miercuri. Termoenerge

Cod roșu de caniculă în șase județe și București. Temperaturi de 41 de grade prognozate de meteorologi

HotNews acum 5 ore
ANM a emis mai multe avertizări de căldură extremă valabile pentru luni și marți. Până spre sfârșitul săptămânii valul de căldură, canicula și disconfortul termic vor persista în vestul, sudul și parțial centrul țării, au anunțat meteorologii. Canic

„Baby Grok”, inteligența artificială pentru copii, anunțată de Elon Musk

HotNews acum o ora
Elon Musk, fondatorul xAI, anunță că va lansa o versiune pentru copii a Grok AI, chatbotul său de inteligență artificială care a fost criticat anterior, potrivit Euronews.com. „Vom crea Baby Grok @xAI, o aplicație dedicată conținutului pentru copii”

Vremea

București
acum

35°
lun.

20°/37°
mar.

23°/42°
mie.

22°/37°
joi

21°/38°
Iasi
acum

32°
lun.

19°/32°
mar.

20°/37°
mie.

18°/31°
joi

19°/34°
Constanta
acum

33°
lun.

20°/33°
mar.

23°/30°
mie.

23°/27°
joi

23°/27°
Cluj-Napoca
acum

32°
lun.

17°/32°
mar.

20°/32°
mie.

17°/31°
joi

19°/33°
Timisoara
acum

35°
lun.

19°/37°
mar.

19°/35°
mie.

20°/36°
joi

23°/39°