Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Copos, supărat pe propriii fotbalişti: "Jucătorii nu au vrut să ia titlul"

Publicat in Gazeta Sporturilor, sâmbătă 12 mai 2012 ·

George Copos s-a resemnat după a doua remiză consecutivă în campionat şi îi acuză dur pe Herea şi compania.

Finanţatorul rapidist a reacţionat vehement la adresa propriilor jucători după meciul de la Mediaş: "Nu se mai poate aşa ceva. Nu mai pot, nu mai sînt bun de nimic. Gol în minutul 94 cu Tg. Mureş, acum gol în minutul 91 cu un om mai mult pe teren. Este inadmisibil aşa ceva. Ghinion? Nu poate fi vorba de aşa ceva, sînt numai jucători cu experienţă, nu sînt nişte copii precum cei de la Bilbao. Mi-a fost rău toată săptămîna, iar acum, ce să mai zic? Îmi vine să mă arunc de pe Podul Grant".

La 4 puncte în spatele CFR-ului şi Vasluiului, Copos consideră că alb-vişiniii au pierdut orice şansă de a cîştiga al 4-lea titlu din istorie: "Parcă jucătorii nu vor să cîştige. De fapt, pentru mine e clar, jucătorii nu au vrut să cîştige campionatul. Dacă am fi cîştigat aceste două meciuri aduceam titlul în Giuleşti".

"Nu mai vreau să aud pe nimeni şi de nimeni. Plec pe mare şi scap de tot. Nu ştiu ce explicaţii are Răzvan sau dacă are vreuna. M-am săturat" (George Copos, finanţator Rapid)

18.000 de rapidişti la finală FRF a stabilit ieri cîte bilete vor primi suporterii rapidişti şi dinamovişti la finala Cupei României, care va avea loc pe 23 mai, pe Naţional Arena. Astfel, galeria giuleştenilor va avea 18.000 de bilete la Peluza Sud, intrarea de pe bulevardul Basarabia, dar şi 11 sectoare din tribuna a II-a. Fanii dinamovişti vor ocupa Peluza Nord, intrarea de pe bulevardul Pierre de Coubertin şi cealaltă jumătate din tribuna a II-a. Ilie Balaci a prefaţat finala şi crede că va fi un spectacol în tribune şi pe teren: "Finala noastră va fi mai frumoasă. Sînt două echipe cu suporteri care ştiu să facă spectacol. Condiţiile sînt excelente şi cred că vor întrece finala Europa League"

INBOX:

- Dani Coman crede că doar el şi c

Articolul in Gazeta Sporturilor >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Trump semnează legea privind criptomonedele stablecoin. Un pas important pentru integrarea acestora în economia americană

Mediafax acum 20 minute
Președintele Statelor Unite, Donald Trump, a semnat vineri o lege care stabilește reguli pentru criptomonedele stabile, numite stablecoin-uri. Această lege face posibil ca aceste monede digitale să fie folosite mai des pentru plăți și transferuri de

Trei județe din sudul României, sub Cod Galben de caniculă!

Ziua Constanta acum o ora
Administrația Națională de Meteorologie a emis o avertizare Cod Galben de caniculă și disconfort termic ridicat pentru trei județe din ssudul țării. Potrivit ANM, avertizarea este valabilă în intervalul 20 iulie, ora 12 – 21 iulie, ora 10. Astfel, d

Zelenski: Rusia a lansat peste 30 de rachete și 300 de drone în atacul nocturn

Mediafax acum o ora
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski declară că Rusia a lansat peste 30 de rachete și 300 de drone într-un atac lansat în noaptea de vineri spre sâmbătă, potrivit Reuters. Atacul a afectat infrastructura critică din Sumî, unde mai multe mii de

Mihaela Rădulescu, mesaj emoționant după moartea lui Felix Baumgartner: „Prima luptă pierdută”

HotNews acum o ora
Mihaela Rădulescu a postat un nou mesaj pe rețelele de socializare, în care spune că partenerul său de viaţă, Felix Baumgartner, a murit făcând ceea ce iubea cel mai mult – zburând – într-un loc în care merseseră pentru a treia oară, cu ea care îl ț

FOTO Șapte cluburi din Vama Veche și Costinești, închise temporar de comisarii ANPC! Ce nereguli au fost constatate

Ziua Constanta acum 3 ore
27 de controale au fost desfășurate în cluburile din Vama Veche și Costinești în data de 18.07.2025 de comisarii din cadrul Comandamentului Litoral ANPC 2025, coordonat de președintele Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor-Cristian P

Fostul preşedinte al Coreei de Sud, Yoon Suk Yeol, inculpat din nou în ancheta privind legea marţială

News.ro acum 2 ore
Fostul preşedinte sud-coreean Yoon Suk Yeol, aflat în detenţie, a fost inculpat sâmbătă pentru noi acuzaţii, în contextul în care un procuror special continuă ancheta privind scurta sa declaraţie de instituire a legii marţiale, din decembrie, transm

Fost ministru al Justiției din Republica Moldova, extrădat în Franța. Acuzat că a șters notificări Interpol pentru fugari

Ziua Constanta acum 2 ore
Fostul ministru al justiției din Republica Moldova, Vitalie Pîrlog, suspectat că a șters notificări roșii ale Interpol pentru ca fugari dați în urmărire să poată scăpa de justiție, a fost extrădat și pus sub acuzare vineri în Franța. Fostul ministru

Trump dă în judecată Wall Street Journal, Dow Jones şi pe Rupert Murdoch pentru 10 miliarde de dolari

Ziarul Financiar acum 3 ore
Donald Trump a depus vineri, la Curtea Federală din Miami, un proces în valoare de 10 miliarde de dolari împotriva Wall Street Journal, Dow Jones, News Corp – lanţul deţinut de magnatul Rupert Murdoch – şi doi reporteri ai publicaţiei, acuzându-i de

CEO american din domeniul tehnologiei, suspendat după un concert Coldplay

Mediafax acum 20 minute
Când fețele lor celor doi apar pe ecranul gigant bărbatul și femeia se feresc brusc și se ascund de cameră. Pe internet s-au răspândit apoi informații conform cărora ambii sunt directori la compania Astronomer și zvonuri privind o aventură, stârnite

Hakim Abdallah a semnat în Superliga, a doua zi după despărțirea de Dinamo

Gazeta Sporturilor acum o ora
Hakim Abdallah (27 de ani) a ajuns vineri în Arad, după . Acesta a semnat cu UTA, care căuta un atacant în această perioadă de transferuri.

Vremea

București
acum

27°
sâm.

17°/31°
dum.

20°/36°
lun.

23°/40°
mar.

25°/39°
Iasi
acum

23°
sâm.

17°/25°
dum.

16°/31°
lun.

18°/34°
mar.

22°/37°
Constanta
acum

27°
sâm.

18°/28°
dum.

20°/28°
lun.

23°/31°
mar.

24°/31°
Cluj-Napoca
acum

22°
sâm.

15°/25°
dum.

19°/30°
lun.

19°/33°
mar.

22°/30°
Timisoara
acum

25°
sâm.

16°/30°
dum.

18°/36°
lun.

21°/39°
mar.

18°/34°