Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Pro Recco şi Prjmore Rijeka s-au calificat în finala Ligii Campionilor Europeni la Polo de la Oradea (FOTO)

Publicat in Bihoreanul, sâmbătă 12 mai 2012 ·

Vineri a debutat la Oradea, la Bazinul Olimpic "Ioan Alexandrescu", turneul final al Ligii Campionilor Europeni la polo pe apă masculin. Participă cele mai bune echipe de cluburi ale "bătrânului continent", care, în prima zi şi-au disputat semifinalele, în prezenţa unui public numeros, avid de a vedea la lucru cele mai bune echipe ale Europei.

Prima confruntare le-a opus pe echipele Pro Recco, din Italia, marea favorită, şi Vasas Budapesta, din Ungaria, formaţie care a obţinut calificarea in-extremis pentru final four.

Aşa cum era de aşteptat, campioana Italiei a făcut legea şi-n această confruntare, desprinzându-se încă din primul sfert, pe care şi l-a adjudecat cu 4-1. Deşi nu a mai înscris atâtea goluri, şi în sfertul secund, echipa "multinaţională" italiană a făcut legea, marcând de două ori şi neprimind, în schimb, niciun gol.

După pauza mare, ungurii au început să iasă la joc, dar chiar dacă au marcat de două ori, în sfertul al treilea au primit alte 4 goluri, astfel că înaintea ultimelor 8 minute scorul a fost de 10-3 în favoarea italienilor. Ultimul sfert a fost şi cel mai echilibrat, echipa învingătoare mai punctând de două ori, în timp ce maghiarii au înscris o singură dată, astfel că scorul final a fost 12-5 pentru Pro Recco, formaţia care a trecut fără probleme în finală.

Meciul dintre italieni şi maghiari a fost arbitrat şi de orădeanul Adrian Alexandrescu.

În meciul al doilea s-au întâlnit echipele croate între ele, Mladost Zagreb, formaţie la care evoluează şi internaţionalul român Cosmin Radu, şi Primorje Rijeka.

Spre deosebire de primul jocul, acesta a fost mult mai disputat şi echilibrat.

Începutul a fost bun pentru Mladost, fiindcă a marcat primul gol, dar în cele din urmă evoluţia lui Cosmin Radu şi compania avea să sufere, cei din Rijeka trecându-şi în cont după sfertul II şi pe cele după pauza mare, III ş

Articolul in Bihoreanul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Nicușor Dan, despre interferențele Rusiei: „NATO, UE şi Marea Britanie confirmă. Statul român trebuie să vină cu noi probe”

HotNews acum 21 minute
Președintele Nicușor Dan a transmis luni un mesaj în care afirmă că NATO, Uniunea Europeană și guvernul britanic au confirmat, prin declarații oficiale, că Rusia a desfășurat acțiuni de dezinformare și manipulare, precum și agresiuni ciberbetice în

Avocat reținut după ce a lovit un jandarm în gât, în timpul protestului din Piața Victoriei. Parchetul cere arestarea sa preventivă

HotNews acum o ora
Un avocat a fost reținut pentru 24 de ore, după ce ar fi agresat fizic un jandarm în timpul protestului antiguvernamental desfășurat duminică în Piața Victoriei. Potrivit Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București, procurorii au înaintat dosar

Ghinion teribil pentru CFR Cluj » Cine e posibila adversară din turul 3: traseu infernal în Europa League

Gazeta Sporturilor acum 3 ore
Dacă trece de Lugano în turul 2 preliminar Europa League, în al treilea tur. Portughezii sunt mari favoriți împotriva bulgarilor.

Sondaj INSCOP. Două treimi dintre români spun că Ceaușescu a fost un lider bun: „Procentele catastrofice care mitologizează viața în comunism nu sunt doar rezultatul unui fenomen natural”

HotNews acum 4 ore
66% dintre români cred că fostul lider comunist Nicolae Ceaușescu a fost un președinte bun pentru țară. 24% dintre români cred că acesta a fost un lider rău pentru România, iar 7,8% spun că nu știu să aprecieze acest lucru, potrivit unui sondaj INSC

CNAIR impune restricții de tonaj în șase județe din cauza caniculei

HotNews acum o ora
Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) anunță că, marți, 22 iulie, vor fi instituite restricții de circulație pentru autovehiculele cu masa totală maximă autorizată mai mare de 7,5 tone, între orele 12:00 și 20:00, în j

Bolojan: Vrem să susţinem proiecte-pilot în care să introducem salarizarea medicilor în funcţie de performanţă

G4Media acum 51 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Premierul Ilie Bolojan a afirmat luni că există o lipsă a criteriilor de performanţă în sistemul de sănătate, din punct de vedere al salarizării medicilor, context în care Guvernul are în vedere susţ

Șoferul care s-a urcat pe cabina TIR-ului și a blocat traficul rutier pe Autostrada A1, în semn de protest, reținut. Alți 13 pietoni au fost amendați

Ziua Constanta acum 4 ore
Șoferul, în vârstă de 33 de ani, care a blocat traficul rutier în semn de protest, la data de 20 iulie 2025, pe Autostrada A1, pe sensul Pitești - București, la kilometrul 19, a fost reținut de polițiști, pentru 24 de ore, pentru împiedicarea sau în

Ilie Bolojan și Alexandru Rogobete anunță pachetul de măsuri pentru reforma sănătății, la ora 17:00

HotNews acum 7 ore
Premierul Ilie Bolojan și ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, urmează să anunțe luni, la ora 17:00, într-o conferință de presă comună, un pachet de măsuri pentru reforma sănătății. Ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, a anunțat deja o serie

România a avut cel mai mare deficit guvernamental din UE în primul trimestru, 7,5% din PIB, potrivit unei analize Eurostat

G4Media acum 5 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Deficitul guvernamental ajustat sezonier a scăzut, atât în Uniunea Europeană cât şi în zona euro, în primul trimestru al acestui an, comparativ cu ultimul trimestru al anului trecut, o tendinţă simil

Bărbat arestat preventiv după ce ar fi încercat să îşi omoare fosta concubină lovind-o cu maşina din spate / O hărțuia și inista să se împace cu el sub amenințarea că o va ucide

G4Media acum 2 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Un bărbat a fost arestat preventiv după ce a încercat să îşi omoare fosta concubină lovind-o intenţionat cu maşina în timp ce femeia circula ca pieton pe o stradă din Cernavodă, a informat luni Parch

Vremea

București
acum

37°
lun.

20°/37°
mar.

23°/42°
mie.

23°/37°
joi

22°/39°
Iasi
acum

32°
lun.

19°/32°
mar.

20°/37°
mie.

18°/32°
joi

20°/36°
Constanta
acum

34°
lun.

20°/34°
mar.

22°/31°
mie.

24°/27°
joi

24°/28°
Cluj-Napoca
acum

32°
lun.

17°/32°
mar.

20°/31°
mie.

18°/30°
joi

20°/33°
Timisoara
acum

37°
lun.

19°/37°
mar.

16°/33°
mie.

20°/36°
joi

24°/40°