Ministrul român de Externe se laudă cu prietenia unui colonel GRU din anturajul lui Putin, coleg de facultate cu Carlos "Şacalul". Prietenul lui Marga a fost secretar de partid și rector la Universitatea „Patrice Lumumba” de la Moscova, oficină a serviciului de informații externe al armatei
"Există foarte multe idei preconcepute în Rusia faţă de noi, şi invers. Sunt foarte bun prieten cu un fost ministru al lui Putin, bun prieten cu Putin, Filippov, care îmi spunea că România vrea să cucerească teritorii. Şi i-am arătat cât de greşită e această percepţie. Această idee nu există, indiferent cine e la guvernare!"
Declaraţia uluitoate, prin care noul ministru de Externe punea cruce Basarabiei, în chiar ziua înscăunării lui Putin la Kremlin a produs uluire şi nelinişte. Era bomboana pe coliva unui discurs în care Marga pledase pentru schimbarea politicii externe a României şi orientarea ei spre Rusia şi China.
La nici o săptămână, bomba vine tot de la Răsărit. Prestigiosul jurnalist Petru Bogatu, comentând materialele din "Evenimentul zilei", dezvăluie cine este misteriosul prieten comun al lui Marga şi Putin.
Vladimir Mihailovici Filippov a fost ministru al Învăţământului în Rusia, din 1998 până în 2004, numit la insistenţele comuniştilor lui Ghenadi Ziuganov, scrie Bogatu în "Jurnal de Chişinău". Avea şi o poreclă ciudată: "ministrul prieteniei popoarelor".
Secretar de partid şi rector la forjeria spionalui rus
Aceasta, deoarece întreaga carieră a lui Filippov este legată de Universitatea "Prieteniei Popoarelor - Patrice Lumumba" de la Moscova, patronată de GRU, serviciul de informaţii externe al armatei ruse. Aici îşi făceau studiile tineri din lumea a treia. "Era o adevărată forjerie de cadre pentru spionajul militar al URSS", scrie Petru Bogatu. Nimeni nu era admis aici fără a fi f