Oricate dezamagiri ar traversa oamenii, tot mai gasesc resurse de a se iluziona. S-ar putea spune ca aceasta disponibilitate este direct proportionala cu amplitudinea deceptiei care o preceda.
Nu pot decat sa calific drept o sfanta sau mai profana naivitate sperantele unei bune parti a poporului romanesc acum, la preluarea puterii lumesti de catre cei care au mai fost si care, iata, au revenit in fruntea bucatelor. Acum, cand s-a implinit dorinta fierbinte a celor care oftau cu naduf pana mai deunazi: "Uff! De ar pleca astia odata! Ca oricine ar veni, ar fi mai bun decat ei!".
Nu a mai contat ca acesti "oricine", cu deosebire partea colorata mai in roz a echipei, nu prea au binemeritat gratitudinea de obste in precedentele (si indelungatele) lor guvernari cu care ne-au (ne)fericit si nici ca la un moment dat ei au reprezentat in optica populara o chintesenta a venalitatii si coruptiei generalizate. Acum, prin legile chimiei obscure care guverneaza dragostea si ura norodului, au devenit pe data intrutotul frecventabili si respectabili.
Nu-i vorba, nici cei de curand debarcati n-au fost niscaiva ingeri, din orice perspectiva am cerceta lucrurile. Si ei au preluat, uneori cu prisosinta, metehnele inaintasilor, si ei au avut prea adesea impresia ca a venit vremea lor si ca nimeni nu va reusi sa-i clinteasca de acolo unde sansa si un lider vizionar i-a plasat.
Ceea ce au oferit, la vremea lor, nu a fost o adevarata alternativa, ci doar o varianta, cred eu, imbunatatita, a aceleiasi ciorbe. Un rau ceva mai mic, totusi.
Se pare insa ca, orice s-ar intampla, partidul de suflet al resapatului "domn" Ilici ramane dragostea dintai a Romaniei post-decembriste si ca in mod necesar si ciclic, la 1989 incoace, el este investit cu misiunea pe care singur si-a asumat-o atunci, de a "salva" patria in clipe de restriste. Front
