Asociaţia de turism montan “Floare de Colţ” din Brasov, în parteneriat cu Let`s Do It Brașov, şi cu participarea unor şcoli şi licee din Săcele şi Brasov, voluntari şi sponsori parteneri, organizează astăzi a cincea ediţie a “Zilei Canionului 7 Scari”.
Este vorba despre o acţiune de ecologizare a traseelor turistice din masivul Piatra Mare, reconditionarea indicatoarelor turistice, dar este prevăzut și un program de jocuri si concursuri pentru elevi. Voluntarii se întâlnesc de sâmbătă dimineață, între orele 8 și 10, lângă bariera de la inceputul drumului spre canion (la 600 de metri de Cabana Dîmbul Morii, DN 1).