Mesajul a fost trimis. Multumesc!

LIGA I: Borcea: "Luăm 6 puncte la TAS". Porumboiu: "Borcea miroase a rahat, e ţăran şi rămâne ţăran"

Publicat in Evenimentul Zilei, sâmbătă 12 mai 2012 ·

Cristi Borcea, directorul executiv al echipei de fotbal Dinamo, e convins că Dinamo nu a fost eliminată din lupta pentru titlu în acest sezon al Ligii I. Borcea zice că Dinamo ca câştiga 6 puncte din dubla cu FC Vaslui după decizia TAS. Sursa: Agerpres

Aflat la Miami, acolo unde trăieşte de ceva vreme, Cristi Borcea a declarat aseară că lupta pentru titlu continuă în Liga I.

Borcea zice că şi Dinamo are în continuare şanse, deşi echipa din Ştefan cel Mare e, în acest moment, la 8 puncte de liderul CFR Cluj.

"Vă spun sigur, sută la sută, vom câştiga la TAS meciurile cu FC Vaslui şi din tur, şi din retur, ambele cu 3-0! O să vedeţi!

Dinamo reintră în lupta pentru titlu. Asta fiindcă moldovenii l-au folosit pe Marius Constantin, care nu avea drept de joc în aceste partide.

Decizia se va anunţa în câteva zile, ştiu şi cei de la FRF, de la LPF. Eu nu vorbesc aiurea, mă ştiţi.

Aşa că spartani, nespartani, vom câştiga 6 puncte, puteţi să le puneţi de acum în clasament.

Cei de la Vaslui n-aveau dreptul să-l legitimeze pe Constantin şi gata! Avem meci foarte important cu Mioveniul, trebuie să batem ca să trecem peste CFR în clasament", a ţipat Borcea de la Miami.

În replică, patronul Vasluiului, Adrian Porumboiu, l-a atacat dur pe Borcea: "Prea se crede el atotştiutor în fotbalul românesc.

Lasă că o să vadă el! Vasluiul va mai primi şi o penalizare de 6 sau 9 puncte.

El să nu creadă că vorbeşte cu noi cum o face cu alţii, care trebuie să schimbe un kilogram de pamperşi, fiindcă nu ne e frică de el.

Eu am haine cât n-a văzut el vaci în viaţa lui. Miroase a rahat, e ţăran şi rămîne ţăran.

Sunt doar invenţii, credeam că e doar finul lui Gigi Becali, dar văd că e şi valet.

Să spună mai bine cum îmi turna în pahar când eu eram arbit

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Superliga – play-off: Rapid a învins Dinamo cu 1-0

News.ro acum 4 ore
Echipa Rapid Bucureşti a învins duminică seara, pe teren propriu, scor 1-0, formaţia Dinamo Bucureşti, în etapa a treia din play-off-ul Superligii. Ambele echipe s-au prezentat pe Arena Naţională având foarte mulţi absenţi. Rapidul a început mai bin

Un microbuz plin cu oameni s-a răsturnat la intrarea în Pașcani. A fost activat planul roșu de intervenție | VIDEO

Libertatea acum 12 ore
Un accident rutier grav a avut loc duminică, 6 aprilie, la intrarea în municipiul Pașcani. Un microbuz în care se aflau mai multe persoane s-a răsturnat, iar autoritățile au activat de urgență planul roșu de intervenție, anunță BZI.ro.

Şedinţă a Comandamentului energetic, din cauza vremii nespecifice perioadei – Peste 2.400 de consumatori de energie, nealimentaţi / Ministrul Energiei anunţă creşteri ale consumului de energie şi gaze, dar nu se aşteaptă la probleme

News.ro acum 7 ore
Ministrul Energiei, Sebastian Bursuja, a convocat, duminică, Comandamentul energetic, din cauza vremii nespecifice perioadei, care se manifestă prin temperaturi extrem de scăzute, vânt puternic şi ninsori. Duminică seară, peste 2.400 de consumatori

Traian Băsescu, după ce premierul Ciolacu a trimis emisari în SUA: Cum poţi să compromiţi ţara în asemenea măsură? Uzurpă atribuţiunile preşedintelui

HotNews acum 5 ore
Traian Băsescu a afirmat, duminică seară, că premierul Marcel Ciolacu a uzurpat atribuţiile preşedintelui prin trimiterea de emisari în Statele Unite, pentru că relaţia la nivel înalt cu alte state este menţinută de preşedinte. În plus, afirmă Băses

UE pregătește prima ripostă la taxele impuse de Trump. Contramăsuri de 28 de miliarde de dolari față de importurile din SUA

Ziare.com acum 10 ore
Ţările Uniunii Europene vor încerca în următoarele zile să adopte o poziţie unitară împotriva noilor tarife vamale impuse de preşedintele american Donald Trump, urmând să aprobe un prim set de măsuri de retorsiune care vizează importuri din Statele

O româncă a uimit juriul Britain's Got Talent cu interpretarea piesei „Listen” a lui Beyonce. Maya Giotea a primit cel mai rapid Golden Buzz/ VIDEO

News.ro acum 10 ore
Cântăreaţa Maya Giotea, 14 ani, din România, a uimit juriul Britain's Got Talent cu interpretarea hitului „Listen” al lui Beyonce din filmul „Dreamgirls”, iar Bruno Tonioli, 69 de ani, a apăsat pe sonerie şi a trimis-o în semifinale într-un timp rec

Marius Tucă Show începe luni, 7 aprilie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: prof. univ. dr. Dan Dungaciu

Gandul acum 5 ore
Invitatul zilei este prof. univ. dr. Dan Dungaciu, analist, sociolog și geopolitician. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. ”Tineți aproape!”

Oficialii Aeroportului Sibiu, despre vreme: Astăzi a fost ca pe Netflix - episod nou la fiecare oră

News.ro acum 6 ore
Oficialii Aeroportului Sibiu vorbesc, duminică seară, despre un ”maraton meteo”, referindu-se la vremea extrem de schimbătoare – de la o oră la alta în Sibiu a fost lapoviţă, ninsoare, soare şi 13 grade Celsius, sau ploaie. ”Astăzi a fost ca pe Netf

Ce va fi săptămâna aceasta în business, 7 - 11 aprilie 2025

Ziarul Financiar acum 3 ore
Luni, 7 aprilie ► ZF IMM 2025. IMMprevizibil: Micii antreprenori în faţa provocărilor. De la ora 09:00, pe zf.ro ► Şedinţa de politică monetară a BNR ► Cifra de afaceri din retail, februarie 2025 ► CFA 5 o’clock Info, despre deficitul bugetar Marţi,

GALERIE FOTO Marius Șumudică, în lacrimi la derby-ul dintre Rapid și Dinamo » Ce l-a emoționat pe tehnicianul giuleștenilor

Gazeta Sporturilor acum 6 ore
Marius Șumudică, antrenorul de la Rapid, a fost surprins de către reporterii Gazetei Sporturilor în lacrimi la cu Dinamo, din etapa a treia din play-off.

Vremea

București
acum

lun.

-1°/11°
mar.

1°/10°
mie.

3°/10°
joi

2°/13°
Iasi
acum

-2°
lun.

-3°/6°
mar.

-1°/9°
mie.

-0°/7°
joi

1°/8°
Constanta
acum

lun.

1°/8°
mar.

2°/9°
mie.

3°/9°
joi

3°/11°
Cluj-Napoca
acum

-3°
lun.

-3°/4°
mar.

-2°/7°
mie.

-1°/7°
joi

0°/9°
Timisoara
acum

lun.

-1°/8°
mar.

-1°/10°
mie.

1°/11°
joi

2°/12°