Alegerile legislative de joi din Algeria au fost câştigate de către alianţa prezidenţială, islamiştii suferind o înfrângere importantă şi surprinzătoare, o premieră de la "primăvara arabă" încoace, potrivit rezultatelor oficiale. Numărătoarea voturilor este denunţată de islamişti, care acuză puterea de manipulare.
În ultimele şapte luni, partidele islamiste au ajuns la putere prin câştigarea alegerilor în Tunisia, ţara care a iniţiat în ianuarie 2011 "primăvara arabă", iar apoi în Maroc şi Egipt. Însă, în Algeria, Frontul Eliberării Naţionale (FLN, partidul prezidenţial) a câştigat scrutinul, obţinând 220 de mandate, în timp ce aliatul său, Adunarea Naţională Democratică (RND) a premierului Ahmed Ouyahia s-a clasat pe locul doi, cu 68 de mandate.
Aceste două partide, membre ale unei alianţe prezidenţiale începând din 2004, au obţinut majoritatea absolută în noul Parlament, cu un total de 462 de mandate, potrivit rezultatelor oficiale încă provizorii. În Legislativul în exerciţiu, pentru a obţine majoritatea absolută, cele două formaţiuni au fost nevoite să se alieze cu islamiştii din cadrul Mişcării Societăţii pentru Pace (MSP).
MSP a părăsit această grupare în ianuarie, pentru a forma Alianţa Algeria Verde (AVV) împreună cu alte formaţiuni islamiste - Al-Islah (Reformă) şi Ennhada (Renaştere). Însă au obţinut doar 48 de mandate în scrutinul de joi.
Împreună, şase din cele şapte formaţiuni care au participat la alegeri, inclusiv AVV, însumează 59 de mandate, în loc de 66, aşa cum s-a anunţat iniţial.
AVV a denunţat, într-un comunicat transmis AFP înainte de anunţarea rezultatelor de către ministrul de Interne Daho Ould Kablia, "o mare manipulare" a scrutinului şi o "exagerare ilogică" a datelor făcute publice, "în favoarea partidelor (actualei) administraţii".
Această "practică" riscă să "expună poporul la pericole a căror re