- Cultural - nr. 91 / 12 Mai, 2012 Cartea cea buna VITRALIILE MEMORIEI Cartea lui Lazar Ladariu "Vecerniile memoriei” (Editura Nico, 2011) reconfirma toposurile privilegiate ale creatiei autorului, ca marturie a unei continuitati de expresie, stil si substanta. Intre acestea, demn de atentie mi se pare recursul la traditie, la conturul mitic al istoriei, dar si la relieful identitatii etnice. Refugiul in arpegiile translucide ale peisajului nu exclude, insa, sugestiile umbrei, ale nelinistii si reculegerii, ce confirma regasirea interioritatii, a autenticitatii fiintei ce-si cauta cu fervoare adevarul propriu in labirintul sinelui, printre impresii, stari sufletesti, trairi si rememorari care incearca sa restituie fiintei un traseu existential, o linie de destin. Versurile lui Lazar Ladariu au, poate mai mult decat cele anterioare, un timbru reflexiv si, in acelasi timp, melancolic, ele fiind dominate de un registru al subiectivitatii, pe de o parte, si de un altul, al meditatiei lirice ce are darul sa geometrizeze afectele, sa redea un contur limpede trairilor: "Cu camasa arsa-n spate,/ ierburile serii-ncep sa cante/ amintirile vazduhului;// lebede pe cer,/ norii plutesc in tacere/ peste zilele noastre/ cuibarite-n balariile inalte;// doar pustiul intinderii,/ cu nisipurile secundei/ cantarindu-ne viata,/ asteapta coacerea fructelor;// ranit, apusul plange/ pe pamantul de umbre.” In siajul gravitatii versului, poate fi perceput timbrul moral al vocii lirice, inflexiunile sale acute, care sanctioneaza falsele adevaruri, prestigiile inchipuite sau imposturile cotidianului. Semnificatia de cea mai densa relevanta a acestei carti e regasirea traseului interioritatii, a autenticitatii fiintei ce-si cauta cu fervoare sinele propriu, sensul si drumul spre adevarul fiintei. Versurile lui Lazar Ladariu au, si aici, o arhitectura complexa, in care reflexivitatea si amprent