Frumoasa actriţă Charlize Theron, interpreta mamei vitrege din „Snow White and the Huntsman“, şi-a rupt un muşchi al abdomenului din cauza tonului ridicat pe care a trebuit să îl folosească aproape constant la filmări, informează contactmusic.com.
„Mi-a făcut plăcere să ţip la oameni. Am ţipat atât de mult încât mi-am rupt un muşchi al burţii, lucru despre care nu auzisem până acum că ar fi posibil“, a spus vedeta. Theron a adăugat că personalitatea dificilului personaj pe care l-a interpretat, regina Ravenna, a urmărit-o chiar şi în momentele în care nu se afla pe platourile de filmare. „La filmări poţi să faci glume despre atitudinea pe care o abordezi, pentru că eşti în acea costumaţie deloc confortabilă şi, uneori, se justifică. Însă eu mă purtam de parcă toată lumea trebuia să mă ţină pe palme: Mă doare, ah, nu pot să merg până la standul cu mâncare, spuneam. Devenisem o persoană foarte nesuferită. Bine, eu ziceam că este din cauza costumului. Dar nu era adevărat. Pur şi simplu, acesta era felul în care mă purtam“, a mărturisit ea.
Frumoasa actriţă Charlize Theron, interpreta mamei vitrege din „Snow White and the Huntsman“, şi-a rupt un muşchi al abdomenului din cauza tonului ridicat pe care a trebuit să îl folosească aproape constant la filmări, informează contactmusic.com.
„Mi-a făcut plăcere să ţip la oameni. Am ţipat atât de mult încât mi-am rupt un muşchi al burţii, lucru despre care nu auzisem până acum că ar fi posibil“, a spus vedeta. Theron a adăugat că personalitatea dificilului personaj pe care l-a interpretat, regina Ravenna, a urmărit-o chiar şi în momentele în care nu se afla pe platourile de filmare. „La filmări poţi să faci glume despre atitudinea pe care o abordezi, pentru că eşti în acea costumaţie deloc confortabilă şi, uneori, se justifică. Însă eu mă purtam de parcă toată lumea trebuia să mă ţină pe palme: Mă doare, ah, n