Atunci când e vorba de un set de poze de paparazzi cu Oana Roman, fiica omului politic Petre Roman se află, invariabil, lângă un platou de mâncare, într-o cofetărie, la rând la o patiserie sau chiar la standul cu mezeluri. Incredibil însă, poate pentru prima dată după mulţi ani, Onuca a trecut pe lângă o patiserie, fără ca măcar să o salute. Nici nu s-a uitat în vitrină şi a trecut de parcă o ura, deşi până de curând păreau cele mai bune prietene, de vreme ce domnişoara o vizita aproape zilnic. Nu există decât o singură explicaţie: Oana şi-a trădat cea mai bună prietenă cu una mai dulce şi mai pufoasă, pe numele ei cofetăria. Să-i fie de bine! Amănunte siropoase şi fotografii cu Oana Roman în rolul principal, numai în cel mai recent număr al revistei Spy.