Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Premianţii Galei Industriei de Carte din România

Publicat in Adevarul, sâmbătă 12 mai 2012 ·

Vineri seara, şi-a desemnat câştigătorii prima ediţie a Galei de Carte din România, la care au intrat în concurs toate editurile şi toate produsele editoriale ale anului 2011

„Bun de Tipar - Gala Industriei de Carte din România" aflată în acest an la prima ediţie îşi propune să marcheze reuşitele anuale ale industriei de carte autohtone. Organizată de Federaţia Editorilor din România şi Asociaţia Headsome Communication, cu sprijinul Ministerului Culturii şi Patrimoniului Naţional, în parteneriat cu Asociaţia Naţională a Bibliotecarilor şi Bibliotecilor Publice din România, Asociaţia Tipografilor „Transilvania", Asociaţia Librarilor din România şi Asociaţia Română de Relaţii Publice, a ales primii câştigători din industria editorială din România, în cadrul unui eveniment desfăşurat în Aula Bibliotecii Naţionale a României şi prezentat de Irina Păcurariu.

La această primă ediţie au fost invitate să participe toate editurile care sunt înregistrate, publică şi difuzează carte în România (inclusiv cele din Republica Moldova şi Ungaria care au o filială în România), tipografiile care au sediul în România, bibliotecile autohtone şi librăriile care au sediul pe teritoriul României, precum şi cele online înregistrate ca firme româneşti.

„Acasă, pe Câmpia Armaghedonului" de Marta Petreu a primit premiul de cea mai bună carte de ficţiune a anului, în timp ce volumul „Despre frumuseţea uitată a vieţii" de Andrei Pleşu a fost bestsellerul anului, cu aproximativ 45.000 de unităţi vândute, iar Dan Puric a fost declarat cel mai popular autor. La categoria „non-ficţiune", distincţia a fost primită de Lucian Boia, pentru „Capcanele istoriei (Elita intelectuală românească între 1930 şi 1950)".

Cea mai bună traducere a fost considerată „Cartea Roşie" de C. G. Jung realizată de Viorica Nişcov (Trei).

Premiul pentru cea mai bună colecţie de carte a fost acordat

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Crin Antonescu: Maximă asprime pentru traficanţi, maximă! Sincer vă spun eu, dacă aş putea, ştiu că nu se poate, aici aş face ca în China, i-aş împuşca pe stadion. Ştiu că e grav ce spun, dar asta aş face

News.ro acum 9 ore
Candidatul coaliţiei de guvernare la alegerile prezidenţiale, Crin Antonescu, afirmă că, fără a susţine ideea pedepsei capitale, în ceea ce priveşte traficanţii de stupefiante ar acţiona ca în China, unde dealerii de droguri riscă să fie condamnaţi

Ucraina afirmă că a semnat o ciornă a acordului privind mineralele cu SUA

News.ro acum 38 minute
Guvernul Ucrainei a anunţat semnarea unei ciorne a acordului privind mineralele între ţara devastată de război şi SUA, potrivit BBC. Ministrul Economiei, Yulia Svyrydenko, a afirmat că memorandumul de intenţie deschide calea pentru ceea ce ea a numi

Cum arată declarația dată de Crin Antonescu la Securitate și ce a scris despre un prieten în 1988

Libertatea acum 8 ore
Crin Antonescu, candidatul coaliției PSD-PNL-UDMR la alegerile prezidențiale, a citit public, pentru prima dată, joi, 17 aprilie, declarația scrisă la Securitatea comunistă a lui Nicolae Ceaușescu în 1988, care a fost scoasă din arhivele CNSAS.

Tragedie în Italia: O telecabină s-a prăbușit după ce s-a rupt cablul, lângă Napoli. Patru oameni au murit

HotNews acum 8 ore
Patru persoane au murit şi una este grav rănită după ce o telecabină s-a prăbuşit joi lângă Napoli, în sudul Italiei, au declarat serviciile de salvare montană şi pompierii, relatează Reuters, conform News.ro. Accidentul a avut loc la Monte Faito, u

UPDATE - Incident armat în campusul Universităţii din Florida: cel puţin doi morţi, un suspect este în custodia poliţiei / Autorul este fiul unui ajutor de şerif

News.ro acum 5 ore
Un bărbat înarmat a ucis joi două persoane şi a rănit alte patru la Universitatea de Stat din Florida (FSU), înainte ca atacatorul - fiul unui ajutor de şerif al unui comitat local - să fie împuşcat şi reţinut, potrivit unui bilanţ actualizat anunţa

Curtea de Apel Bucureşti a respins cererea USR de anulare a deciziei BEC prin care formaţiunea nu poate face campanie pentru Nicuşor Dan/ Instanţa a invocat ”lipsa calităţii de reprezentant” a semnatarului cererii

News.ro acum 12 ore
Curtea de Apel Bucureşti a respins, joi, solicitarea USR de anulare a deciziei Biroului Electoral Central prin care a stabilit că formaţiunea nu poate face campanie electorală pentru Nicuşor Dan. Instanţa a invocat ”lipsa calităţii de reprezentant”

Donald Trump bate în retragere la întâlnirea cu Giorgia Meloni și se declară „100% sigur” că va ajunge la un acord cu UE: „Va fi o afacere corectă”

Libertatea acum 8 ore
Președintele american Donald Trump, care a primit-o joi, la Casa Albă, pe șefa Guvernului italian Giorgia Meloni, s-a declarat „100% sigur” că va ajunge la un acord cu Uniunea Europeană (UE) pe tema taxelor vamale, relatează AFP.

ULTIMA ORĂ Ucraina are dovezi că Beijingul furnizează armament Rusiei, afirmă Zelenski

HotNews acum 11 ore
Ucraina are informații care arată că China furnizează artilerie și praf de pușcă Rusiei, a declarat joi președintele ucrainean Volodimir Zelenski, la câteva zile după ce soldații ucraineni au anunțat că au luat prizonieri cetățeni chinezi care lupta

Tudor Duma, zis „Maru”, ARESTAT preventiv pentru 30 de zile. Ce acuzații i se aduc

Cancan acum 12 ore
Tudor Duma a fost arestat preventiv pentru 30 de zile! Ce acuzații i se aduc lui Maru? Decizia a fost luată astăzi, 17 aprilie, la solicitatarea procurorilor DIICOT! Vă prezentăm cele mai noi informații! Tudor Duma, cunoscut sub porecla de „Maru”, u

Șase răniți într-un schimb de focuri la Universitatea de Stat din Florida

G4Media acum 9 ore
Cel puțin șase persoane au fost transportate la spital după un schimb de focuri la Universitatea de Stat din Florida, în Tallahassee. O persoană a fost luată în custodie după împușcăturile de joi din clădirea Student Union a universității, potrivit

Vremea

București
acum

vin.

8°/21°
sâm.

9°/21°
dum.

11°/23°
lun.

14°/25°
Iasi
acum

vin.

9°/23°
sâm.

11°/20°
dum.

11°/23°
lun.

13°/25°
Constanta
acum

vin.

9°/16°
sâm.

10°/13°
dum.

11°/17°
lun.

13°/19°
Cluj-Napoca
acum

17°
vin.

12°/21°
sâm.

12°/17°
dum.

10°/21°
lun.

12°/22°
Timisoara
acum

15°
vin.

12°/20°
sâm.

10°/20°
dum.

10°/22°
lun.

12°/23°