Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Fraţii Cămătaru au fost daţi în urmărire naţională. Avocatul lui Sile: Nu am făcut sesizare la CEDO

Publicat in Antena 3, sâmbătă 12 mai 2012 ·

Update 21:00 - Avocatul lui Sile Cămătaru, Daniel Caraman, a declarat că nu a formulat recent nicio sesizare la CEDO în numele clientului său, informează Mediafax. Caramana a adăugat că, de luni, va începe demersurile judiciare pentru a se constata că acesta a stat deja în închisoare mai mult decât i-a fost dedus de ICCJ.

"După calcule, a fost în detenţie mai mult de nouă ani, în timp ce curtea supremă i-a dedus, vineri, doar aproximativ şapte şi jumătate. Există soluţii, pe partea procedurii de executare, pentru a remedia acest lucru", a spus Caraman.

Apărătorul lui Sile Cămătaru a mai subliniat că nu a făcut sâmbătă, vineri sau în ultima perioadă, nicio sesizare la Curtea Europeana a Drepturilor Omului (CEDO) în numele clientului său.

Update 19:00 - Sile Cămătaru va da statul în judecată la CEDO. Vasile Balint reclamă că instanţa nu i-a contopit pedepsele.

Fraţii Ion şi Vasile Balint, cunoscuţi drept Nuţu şi Sile Cămătaru, au fost condamnaţi, vineri, de instanţa supremă, printr-o decizie definitivă, la şase şi, respectiv, 13 ani de închisoare, judecătorii menţinând, în cazul celor doi, sentinţa din faza inferioară a procesului.

Purtătorul de cuvânt al Poliţiei Capitalei, Alexandru Niculae, a declarat că cei doi fraţi sunt daţi în urmărire naţională în acest moment. Oficialul a adăugat că informaţia conform căreia cei doi ar fi părăsit ţara nu a putut fi verificată.

Oficialul a arătat că Poliţia Capitalei lucrează cu Poliţia Ilfov pentru căutarea celor doi.

Mandatele de arestare au sosit la Poliţia Capitalei vineri, la ora 22:00, iar poliţiştii au început căutările. Fraţii Cămătaru nu au fost găsiţi la domiciliu şi nici la alte adrese cunoscute, astfel că IGPR a emis alerta de urmărire la nivel naţional a celor doi fraţi Balint, a mai explicat oficialul.

Poliţi

Articolul in Antena 3 >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Volodimir Zelenski, umil după întreruperea aprovizionării cu arme: „Suntem gata să lucrăm sub conducerea puternică a președintelui Trump”

Adevarul acum o ora
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat, marţi, că este pregătit se semneze acordul privind mineralele rare şi că este gata să coopereze sub „conducerea puternică” a lui Donald Trump, după ce acesta a oprit, luni seară, transporturile m

Nicuşor Dan și Elena Lasconi, reacții după declarațiile Rusiei în favoarea lui Călin Georgescu: „Un semnal de alarmă pentru statul român” / „Moscova a ajuns să îl susţină pe faţă”

HotNews acum o ora
Comunicatul transmis marţi de Serviciul de Informaţii Externe al Rusiei reprezintă primul act public oficial prin care Moscova intervine în sprijinul unui candidat în alegerile prezidenţiale din România şi „un semnal de alarmă extrem de important pe

"Votul pentru Georgescu, o batjocură la adresa celor care au murit în 1989". Atac dur al lui Burduja după ce candidatul suveranist a declarat că vrea România afară din UE și NATO

Ziare.com acum 3 ore
Sebastian Burduja, ministrul Energiei, l-a atacat marţi, 4 martie, într-o postare pe pagina personală de Facebook pe candidatul independent la alegerile prezidenţiale din noiembrie 2024, Călin Georgescu. Burduja a spus despre Georgescu că nu mai las

Călin Georgescu își depune vineri candidatura pentru alegerile prezidențiale

HotNews acum 4 ore
Candidatul independent Călin Georgescu, susținut de partidele parlamentare AUR și POT, își va depune candidatura pentru alegerile prezidențiale mai vineri, 7 martie, la ora 16:00, la Biroul Electoral Central (BEC). Georgescu era așteptat să își depu

"Semnal de alarmă pentru statul român". Reacția lui Nicușor Dan după ce Serviciile Moscovei au sărit în apărarea lui Călin Georgescu

Ziare.com acum 2 ore
Nicuşor Dan, primarul Capitalei și candidat independent în alegerile prezidenţiale, a afirmat marţi, 4 martie, că ultimele declaraţii ale Serviciului rus de Informaţii Externe reprezintă ”primul act public oficial prin care Rusia intervine în spriji

Călin Georgescu a pierdut la Tribunalul UE, unde a cerut instanţei să oblige Guvernul la reluarea turului doi

News.ro acum 3 ore
Călin Georgescu a pierdut procesul la Tribunalul UE, care i-a respins acţiunea prin care a cerut reluarea turului doi al alegerilor prezidenţiale, anunţă G4Media. Tribunalul i-a respins acţiunea şi nu s-a pronunţat pe cerere, iar în ordonanţa de res

Marcel Ciolacu: Faptul că un serviciu secret al Rusiei se poziționează față de decizii ale autorităților române este de netolerat! / Rusia nu poate transmite autorităților române pe cine să ancheteze și pe cine nu / Rusia nu poate dicta pe cine să aleagă românii și pe cine nu

G4Media acum 3 ore
Premierul României a reacționat dur într-o postare pe pagina personală de Facebook față de susținerile neprobate ale Serviciului de Informații Externe al Rusiei, potrivit cărora decizia procurorilor români de a-l ancheta penal pe Călin Georgescu „es

Ministerul de Externe consideră afirmaţiile serviciilor ruseşti ”ridicole şi complet neavenite”: Fac parte din seria de acţiuni hibride desfăşurate de Federaţia Rusă pentru a submina democraţia în România

News.ro acum 3 ore
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) transmite, marţi, că, afirmaţiile serviciilor ruseşti sunt ”ridicole şi complet neavenite” şi ”fac parte din seria de acţiuni hibride desfăşurate de Federaţia Rusă pentru a submina democraţia în România”. ”MAE pre

Votați pentru Stațiunea turistică Tășnad ca „Destinația Anului 2025”

Buletin de Carei acum 2 ore
• publicat la: 4 martie 2025

Înghețarea ajutorului american pentru Ucraina se face deja simțită în principalul centru logistic din Polonia, confirmă premierul Tusk. „Prindeți-vă centurile, intrăm într-o zonă de turbulențe”

HotNews acum o ora
Decizia SUA de a îngheța ajutorul militar pentru Ucraina se face deja simțită în principalul centru din Polonia de sprijin logistic pentru Kiev, a indicat marți premierul polonez Donald Tusk. „Informațiile care vin de la frontieră, de la centrul nos

Vremea

București
acum

mar.

2°/11°
mie.

4°/14°
joi

5°/16°
vin.

7°/17°
Iasi
acum

mar.

1°/12°
mie.

4°/16°
joi

6°/18°
vin.

7°/18°
Constanta
acum

mar.

2°/9°
mie.

4°/13°
joi

6°/14°
vin.

7°/11°
Cluj-Napoca
acum

mar.

0°/10°
mie.

2°/13°
joi

3°/16°
vin.

5°/16°
Timisoara
acum

mar.

2°/12°
mie.

4°/15°
joi

5°/17°
vin.

7°/18°