Fiesta care a însufleţit zilele trecute Bucureştiul s-a stins. Şi parcă ne pare rău. Ne fascinase optimismul ibericilor, ne molipsiseră cu zâmbetele şi cu simplitatea lor. Ne-au reinventat primăvara, colorând-o în roşu şi alb, şi n-am văzut nici un român supărat. În urma exuberanţei spaniole ne-au rămas doar instantanee foto, calde, ca un început de prietenie. Fiesta care a însufleţit zilele trecute Bucureştiul s-a stins. Şi parcă ne pare rău. Ne fascinase optimismul ibericilor, ne molipsiseră cu zâmbetele şi cu simplitatea lor. Ne-au reinventat primăvara, colorând-o în roşu şi alb, şi n-am văzut nici un român supărat. În urma exuberanţei spaniole ne-au rămas doar instantanee foto, calde, ca un început de prietenie.

Obişnuiţi să trăim cu ruşinea de mână, ne-am temut prea mult de vizita urmaşilor lui Cervantes, în zilele noastre oameni deloc fandosiţi, poate doar mai cizelaţi decât noi. Ei au venit cu copiii în braţe şi cu bunicii strânşi pe după umeri, uniţi de dragostea nebună pentru fotbal. Cu ochii pe buzunarele lor şi cu mintea la câştigurile noastre, le-am oferit cârnaţi şi mici, bere şi frigărui. Le-au apucat încrezători şi, fredonând, în dialect latin, cântece de îmbărbătare, ne-au zâmbit. Şi ne-au înmuiat inima. În melanjul dintre Vest şi Est, dintre două civilizaţii sortite să se caute la infinit, doar dragostea pare veşnică. Dragostea pentru fotbal, pentru steaguri, pentru embleme, pentru oameni, pentru viaţă... ba chiar şi pentru câinii vagabonzi. Ecourile finalei Europa League s-au estompat. La revedere, Spania!