Chinezii, în timpul împăratului Yu, prin anul 2205 î.Hr., consumau vinul, atât pentru gustul deosebit, cât şi pentru efectul calmant. Virtuţile vinului erau foarte bine apreciate încă din Antichitate, efectele terapeutice ale acestei băuturi fiind de necontestat. Sursa: SHUTTERSTOCK

Încă din vechime, numeroase scrieri au subliniat calităţile vindecătoare ale vinului. Dacă Hipocrate recomanda vinul pentru tratarea unor debilităţi fiziologice, pneumonie, plăgi deschise şi muşcături de şarpe, marele savant Louis Pasteur îl considera drept „cea mai sănătoasă şi igienică băutură“.

Pentru a evita bolile

Istoricul grec Tucidides considera că locuitorii din bazinul mediteranean au încheiat perioada barbară şi au trecut la civilizaţie, atunci când au început să cultive măslinul şi viţa de vie, consumând minunatele lor produse, uleiul şi vinul. Iulius Cezar cerea soldaţilor romani să-şi bea raţia de vin pentru a evita multe boli legate de infecţiile interne. Mai târziu, în secolul al XVII-lea, marinarii francezi primeau zilnic o porţie de trei litri de vin, cu efect profilactic în ceea ce priveşte îmbolnăvirile digestive.

Nu întâmplător, rezervele de vin de pe flota spaniolă depăşeau cu mult rezervele de apă dulce pentru marinari. Un alt fapt legat de consumul de vin este consemnat în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, când soldaţii italieni primeau zilnic raţia de vin roşu şi nu aveau probleme cu epidemiile de dizenterie sau tifos, ceea ce îi deosebeau de soldaţii germani, mai bolnăvicioşi, fără raţia asigurată de vin.

În toate timpurile, vinul a fost recomandat, în primul rând, pentru proprietăţile antianemice, fortifiante, revigorante şi energizante. De aceea intră şi astăzi în numeroase “reţete cu vinuri tonice”.