Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Două sonate pentru pian şi violoncel

Publicat in Arges Online, duminică 13 mai 2012 ·

Filarmonica Piteşti organizează joi, 17 mai, de la ora 19.00, la Casa Sindicatelor, al doilea recital cameral al lunii, susţinut de pianistul Mihai Ungureanu şi violoncelistul Elvis Ciuculescu. În program: C. Franck - Sonata în La Major (aranjată pentru violoncel şi pian) şi E. Grieg - Sonata în la minor pentru violoncel şi pian. Mihai Ungureanu a absolvit pianul la Academia de Muzică din Bucureşti, studiind cu Dan Grigore şi Iona Minei. Este unul dintre cei mai buni pianişti ai ţării, fiind apreciat de însuşi Iosif Sava, care a scris în termeni elogioşi la adresa maestrului. Solist al Filarmonicii din Craiova, Mihai Ungureanu a colaborat cu toate orchestrele simfonice din ţară, a concertat în centre culturale renumite din Europa, America (în SUA şi Canada a susţinut recitaluri de succes) şi Asia (Japonia, Iran). A fost distins cu Premiul ATM (Premiul Criticii Muzicale pe anul 1986). Mihai Ungureanu a realizat înregistrări discografice la casa Electrecord, Bucureşti, la Casa de discuri Hasted-WDR 3 (Germania) şi la Casa de discuri Bella Musica (Freiburg). A susţinut turnee în: Argentina, Bulgaria, Germania, Franţa, Marea Britanie, Italia, Iugoslavia, Macedonia, Moldova, Austria, Polonia, Elveţia, Spania, Cehia, Ungaria, SUA, Canada şi Japonia. Repertoriul lui Mihai Ungureanu cuprinde cele mai mari opere clasice, cu concerte de pian de la Bach, Haydn, Mozart, Beethoven, Chopin, Brahms, Liszt, Dvořak, Rachmaninov, Ceaikovski şi până la Gershwin. A fost apreciat de presa de specialitate din străinătate, edificatoare fiind aprecierile din „Westfalenpost”: „Doi dintre marii muzicieni din Europa - Jenny Abel şi Mihai Ungureanu, solişti perfecţi în duo, într-o interpretare minunată, plină de virtuozitate”.

Violoncelistul Elvis Ciuculescu a absolvit Liceul de Artă din Craiova și Academia de Muzică „Gh. Dima” din Cluj-Napoca, secția Interpretare muzicală. A susţinut, la

Articolul in Arges Online >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Nicușor Dan, primele declarații despre numirea făcută la CCR. De ce l-a ales pe Dacian Cosmin Dragoș

HotNews acum 36 minute
Președintele Nicușor Dan a declarat, marți, că prin decizia de a-l nominaliza pe Dacian Cosmin Dragoș în funcția de judecător al Curții Constituționale a României (CCR) a dorit să își reafirme „angajamentul față de buna funcționare a autorităților p

Premierul Ilie Bolojan va fi consiliat în domeniul politicii externe de Dragoș Hotea

Ziua Constanta acum 17 minute
De asemenea, secretarul de stat Dragoș Hotea va continua să coordoneze problematica politicilor memoriei, la nivelul Cancelariei Prim-Ministrului. Cu o experiență de peste 18 ani în domeniul politicii externe și al promovării drepturilor omului, sec

VIDEO. Un bărbat a murit, după ce a fost „aspirat” de motorul unui avion, în Italia

Ziua Constanta acum 2 ore
Un incident tragic a avut loc pe un aeroport internațional din Italia. Este vorba despre un bărbat a intrat pe pistă și a murit, fiind tras de motorul unui avion din aeroportul Milano Bergamo, potrivit corriere.it. Se pare că persoana a dat buzna în

Aeroportul din Marsilia a fost închis din cauza unui INCENDIU de vegetație care se extinde rapid

Gandul acum 23 minute
Aeroportul Marsilia Provence a fost închis marți din cauza unui incendiu de vegetație care se extinde rapid în zona de sud a Franței. Incendiul este alimentat de faptul că vântul bate cu până la 70 de kilometri pe oră, iar autoritățile au decis înch

Dragoș Anastasiu: Prima variantă cu care ne-am dus la partenerii noștri a fost fără creșterea de TVA

Mediafax acum 51 minute
„Să știți că toată perioada asta care s-a scurs, de când domnul președinte Dan a intrat în pâine și până ieri, când am asumat asta în Parlament, a fost o luptă întreagă, în interior să găsim cea mai bună soluție, după care am ieșit cu ea la finanțat

BNR menține dobânda cheie la 6,50% pe an. Deciziile Consiliului de administraţie

Ziua Constanta acum o ora
Consiliul de Administrație al Băncii Naționale a României a decis, marți, 08 iulie, să mențină rata dobânzii de politică monetară la nivelul de 6,50% pe an, informează banca centrală printr-un comunicat. Rata anuală a inflației s-a menținut în april

Crimă șocantă în MUREȘ: Tânără găsită carbonizată într-o casă incendiată

Gandul acum 2 ore
O femeie a fost descoperită carbonizată, marți, 8 iulie, într-o locuință cuprinsă de flăcări din comuna Miheșu de Câmpie, județul Mureș. Surse din cadrul anchetei indică faptul că există suspiciunea unei acțiuni intenționate. La locul incendiului s-

BNR: „Rata anuală a INFLAȚIEI va crește considerabil în următoarele luni”. Banca centrală a decis să mențină dobânda-cheie

Gandul acum 54 minute
Consiliul de administraţie al Băncii Naţionale a României (BNR) a decis marți, după ce a analizat cele mai recente evoluții ale indicatorilor macroeconomici, să mențină dobanda – cheie la 6,5% pe an. În ceea ce privește prețurile, conducerea băncii

Dominic Fritz: „Când industria păcănelelor se revoltă, ştii că măsura e corectă. Mai puțini dependenți de pariuri care își ruinează viața”

Adevarul acum o ora
Președintele USR, Dominic Fritz, a precizat marți, 8 iulie, că, acum, industria jocurilor de noroc e „taxată dur", explicând că măsurile luate de guvern în acest domeniu nu doar că aduc 1,6 miliarde de lei în plus la buget, dar ar putea avea ca efec

VIDEO Emil Boc, către un consilier USR: „Dacă vreți să fiți responsabil, fiți responsabili. Nu papagali și populiști la Cluj, și responsabili la București”. Motivul nemulțumirii

HotNews acum 4 ore
Primarul Clujului Emil Boc, a avut un schimb tensionat de replici cu consilierii USR în ultima ședință a Consiliului Local, pe tema scumpirii tarifelor practicate de Compania de Transport Public (CTP). De la 1 august, prețul biletului pe o singură l

Vremea

București
acum

38°
mar.

21°/38°
mie.

16°/33°
joi

14°/28°
vin.

16°/29°
Iasi
acum

35°
mar.

23°/37°
mie.

19°/32°
joi

16°/23°
vin.

15°/24°
Constanta
acum

29°
mar.

20°/30°
mie.

19°/28°
joi

16°/29°
vin.

18°/24°
Cluj-Napoca
acum

35°
mar.

17°/35°
mie.

14°/22°
joi

13°/15°
vin.

11°/20°
Timisoara
acum

19°
mar.

17°/29°
mie.

12°/16°
joi

14°/24°
vin.

14°/26°