Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Sile Cămătaru, arestat în Germania

Publicat in rfi, duminică 13 mai 2012 ·

Sile Cămătaru a fost prins în Germania de poliţiştii locali. Pe numele interlopului era emis de sâmbătă un mandat de urmărire internaţională. Sile Cămătaru a fost reţinut la un filtru în trafic organizat pe autostrada, după cum au anunţat duminică reprezentanţii Inspectoratului General al Poliţiei Române (IGPR). Fratele său, Nuţu Cămătaru nu a fost încă depistat, dar politistii afirmă că acesta nu a părăsit teritoriul ţării.

Sile Cămătaru a fost prins în Germania de poliţiştii locali, la un filtru în trafic organizat pe autostrada Passau - Frankurt, au anunţat, duminică, reprezentanţii IGPR.

Potrivit IGPR, Sile Cămătaru a fost prins de poliţiştii germani în noaptea de sâmbătă spre duminică, în jurul orei 1.30. El se afla la volanul unei maşini cu număr de Frankfurt, împreună cu alte trei persoane, doi bărbaţi şi o femeie, care sunt verificate de poliţiştii germani.

"E greu de crezut că a fost vorba despre o predare voluntară. La zece ore de la prinderea sa, el trebuie să ajungă în faţa procurorilor germani, urmând ca în 10-15 zile să fi extrădat în România", a spus purtătorul de cuvînt al IGPR, Marius Tache.

Oficialul IGPR a mai spus că fratele lui Sile Cămătaru, Nuţu, este dat, şi el, în urmărire internaţională, însă nu a fost localizat deocamdată. Potrivit IGPR, nu există informaţii că Nuţu Cămătaru ar fi plecat din România.

Fraţii Ion şi Vasile Balint, cunoscuţi drept Nuţu şi Sile Cămătaru, au fost daţi mai întâi în urmărire naţională, după ce poliţiştii nu i-au găsit la domiciliu, vineri seară, pentru aplicarea mandatelor de executare a condamnărilor definitive.

Nuţu şi Sile Cămătaru au fost condamnaţi, vineri, de instanţa supremă, printr-o decizie definitivă, la şase şi, respectiv, 13 ani de închisoare. Cei doi au fost judecaţi, alături de rude şi apropiaţi, într-un dosar privind săvârşirea de fapte cu violenţă, proxenet

Articolul in rfi >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Comisia Europeană aprobă „regimul de roaming fără vize” pentru Ucraina / „În sfârşit, un pas important în integrarea europeană a Ucrainei”

G4Media acum 2 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Comisia Europeană a aprobat includerea Ucrainei în politica UE „Roam like at Home”, permiţând ucrainenilor să utilizeze serviciile de telefonie mobilă în întreaga UE fără a suporta taxe suplimentare,

Timiş - Accident rutier în care au fost implicate un autoturism şi două autotrenuri, în zona localităţii Remetea Mare - o persoană a murit şi alte două au fost rănite

News.ro acum o ora
O persoană a murit şi alte două au fost rănite în urma unui accident în care au fost implicate un autoturism şi două autotrenuri, produs marţi, pe DN6G, în zona localităţii Remetea Mare, din judeţul Timiş.

Explozie urmată de incendiu la o casă din Cordun

Ceahlaul acum o ora
Forțe și mijloace de intervenție din cadrul Detașamentului Roman au acționat pe 14 iulie pentru localizarea și lichidarea unui incendiu produs ca urmare a unei explozii la o casă din localitatea Pildești, comuna Cordun. Evenimentul a fost anunțat pr

Un mort și doi răniți după un accident între două TIR-uri și o mașină, în Timiș

Press Alert acum 43 minute
Foto: DRDP Timișoara / Facebook Un bărbat a murit într-un accident rutier petrecut marți dimineață, în Remetea Mare, județul Timiș, pe drumul spre A1. În coliziune au fost implicate două TIR-uri și un autoturism cu cinci persoane. Pompierii din Deta

Titularizare 2025. Proba scrisă are loc astăzi, sunt așteptați aproape 40.000 de candidaţi

HotNews acum o ora
Concursul național pentru ocuparea posturilor didactice în învățământul preuniversitar, sesiunea 2025, începe marți, 15 iulie, cu proba scrisă. Proba scrisă se desfăşoară începând cu ora 9:00, în 121 de centre de concurs din 41 de judeţe şi din muni

Primele rezultate la examenul de Definitivat vor fi afișate astăzi, 15 iulie 2025

Ziua Constanta acum o ora
Primele rezultate ale examenului de definitivat vor fi afișate astăzi, 15 iulie 2025, în centrele de examen și pe pagina de internet a examenului, potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educației și Cercetării.. Contestațiile se depun la centre

Pentagonul va începe să utilizeze chatbotul de inteligenţă artificială al lui Elon Musk, Grok / Contract de 200 de milioane de dolari

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Pentagonul a semnat un contract de mai multe milioane de dolari pentru a începe să utilizeze chatbotul de inteligenţă artificială al lui Elon Musk, Grok, ca parte a unei extinderi mai ample a instrum

Este un „lagăr de concentrare!”. Ce crede Ehud Olmert despre planul pentru „orașul umanitar” din Gaza

Mediafax acum 49 minute
Ministrul Apărării Israel Katz a anunțat săptămâna trecută că armata pregătește planuri pentru această zonă, care ar urma să găzduiască întreaga populație din Gaza. „Orașul” ar fi construit pe ruinele Rafah, iar palestinienii nu ar mai avea voie să

Sorin Grindeanu, despre impozitarea progresivă: „Tot acolo se va ajunge”. Argumentele liderului PSD

HotNews acum 9 ore
Preşedintele interimar al PSD, Sorin Grindeanu, a afirmat, la România TV, că, în cele din urmă, România va ajunge să adopte impozitul progresiv în locul cotei unice de impozitare. „Tot acolo se va ajunge”, spune Grindeanu, amintind că „toate statele

Horoscop pentru marți, 15 iulie 2025. Una dintre zodii este împinsă în lumina reflectoarelor

Ziua Constanta acum o ora
Berbec Discreție și interiorizare se recomandă astăzi. Esti combativ, sufletul tău dorește să înfăptuiască multe și mărunte, insa trupul este vulnerabil. Ocupă-te doar de activitati usoare. S-ar putea sa descoperi conflicte ascunse in sfera muncii,

Vremea

București
acum

25°
mar.

20°/36°
mie.

23°/36°
joi

20°/32°
vin.

17°/32°
Iasi
acum

25°
mar.

20°/32°
mie.

18°/29°
joi

16°/25°
vin.

14°/26°
Constanta
acum

31°
mar.

20°/31°
mie.

23°/29°
joi

20°/26°
vin.

20°/26°
Cluj-Napoca
acum

24°
mar.

17°/27°
mie.

17°/24°
joi

14°/23°
vin.

13°/23°
Timisoara
acum

24°
mar.

21°/33°
mie.

19°/29°
joi

16°/25°
vin.

14°/29°