De saptamana viitoare, Franta va avea in mod oficial un nou presedinte, in urma unui scenariu electoral care, cu exceptia finalului, imi pare foarte cunoscut.
Asadar, mai 2012, Franta, alegeri prezidentiale. Am avut un presedinte de dreapta, nonconformist, jucator, carismatic si candva foarte popular, ajuns insa intr-un picaj destul de abrupt, atat din cauza propriilor erori si excese, cat si din cauza unei conjuncturi internationale nefavorabile, in special din cauza crizei care a lovit din plin mai toate economiile.
Contracandiatul lui Nicholas Sarkozy, socialistul Francois Hollande, este un personaj la popul opus: palid, fara cine stie ce vigoare politica, cam necarismatic, cu un program care mai degraba ar trebui sa puna pe ganduri nu numai Franta, ci si Europa. Adica un tip care in conditii normale nu ar fi avut nici macar sansa de a intra in turul al doilea, dar care a fost propulsat spre scoruri uriase de votul negativ, antiSarkozy.
Marea spaima a lui Francois Hollande au fost infruntarile directe cu Nicholas Sarkozy si tocmai de aceea nu a acceptat decat una si doar pentru ca traditia franceza facea de neconceput o campanie prezidentiala fara acest meci unu la unu pe tot terenul. Intre cele doua tururi, Nicholas Sarkozy a recuperat o mare parte din diferenta de aproximativ 5 puncte ce-l desparteau de contracandidatul sau, finalul fiind unul la mustata.
Cat de cunocut va suna? As zice ca aceste date esentiale reiau uimitor povestea alegerilor prezidentiale dn Romania 2009. Finalurile au fost insa, dupa cum stim, diferite. Ce a facut diferenta? De ce doua scenarii aproape identice au produs rezultate complet diferite?
Frauda electroal, vor fi raspuns instantaneu cei mai multi dintre sustinatorii lui Mircea Geaona. Suspiciunea aceasta care insoteste toate alegerile din Romania de 22 de ani incoace este,
