Fotbalul nostru hohoteşte ca un nebun la marginea prăpastiei. Pasul în gol nu pare mai periculos decât conservarea în mizeria care-l caracterizează. Cu ceva ani în urmă, când campionatul era persecutat doar de sărăcie valorică, afirmam că suntem martorii unei curse a cotonogilor câştigată de cei care se împiedică mai puţin. Călcătura monotonă în mediocritate a obosit însă asistenţa. Iar plictisul a devenit productiv. Imaginativii folclorişti din vecinătatea fenomenului au lansat pe piaţă manelele blaturilor şi ale pariurilor la negru. Nu pot susţine că fotbalul nostru n-ar avea şi ceva vopsea infracţională. Îmi este însă teamă că, exagerând cumva, acuzaţiile penale în exces ascund o culpă şi mai apăsătoare. Aceea a prostiei fără cusur şi a unei mitocănii ajunse deja la o sufocantă stare de obezitate. Cred aşadar că fotbalul parcurge cu hotărâre drumul de la statutul de inculpat la statutul de pacient.

Finalul actualei ediţii a campionatului mototoleşte fotbalul înspre nişte tensiuni de ospiciu. Până la un moment dat ne-am amuzat copios observând cum întâmplările nebune batjocoreau intenţia oricărei aşezării logice a lucrurilor. Rezultatele multor meciuri au fost doar la cheremul hazardului, pârâţii fotbalului nereuşind de nici un fel să-şi asume responsabilitatea vreunei înfăptuiri. Deruta şi-a făcut de cap contaminându-i şi pe acei marginali care încercau în exces scuza blaturilor şi a pariurilor. Realitatea de fapt a devenit astfel din ce în ce mai convingătoare. Iar propagandiştii fotbalului penal au reacţionat la impulsul realităţii. Au umblat şi ei la potenţiometre, cuminţindu-le spre surdină. Dar cum curtea regelui nu se poate debarasa niciodată de serviciile saltimbancilor, locul lăsat liber de marginali a fost ocupat cu mare succes de oficialii cluburilor. Cei care-şi dau acum în petec cu mare talent.

Evenimentele care au făcut praf meciul U