Trupa Holograf este invitatul special în episodul de luni al serialului „Pariu cu viaţa”, difuzat luni, la Pro Tv de la ora 20. 30 şi în avans pe voyo de la ora 10. 00.
Membrii trupei Holograf vor cânta pentru împlinirea poveştii de iubire dintre Vlad şi Anca, informează postul de televiziune din Pache.
Astfel, Anca are parte de una dintre cele mai frumoase şi romantice declaraţii de iubire. Într-un cadru idilic, pe malul lacului, la apus de soare Vlad şi Holograf cânta în duet piesa “Să nu-mi iei niciodată dragostea”. “Vlad i-a făcut o surpriză frumoasă, i-a adus pe cei de la Holograf să-l ajute să-şi ceară iertare. Ea nu se aştepta la aşa ceva şi este foarte impresionată. Anca este o norocoasă, multe fete şi-ar dori să primească o asemenea declaraţie de dragoste. Am filmat această secvenţă la apusul soarelui pentru a se crea o atmosferă romantică. Membrii formaţiei Holograf au fost drăguţi şi le mulţumim că au acceptat să vină să joace în serial alături de noi. A fost o mare onoare pentru noi”, spune Cristina Ciobănaşu, cea care o interpretează pe Anca.
Telespectatorii îl vor putea vedea în episodul de luni pe Vlad cum îşi ia inima în dinţi şi, cu ajutorul fetelor de la ProFM şi al Marei, care i-a vândut câteva ponturi lui Vlad legate de dragoste, i-a rugat pe baieţii de la Holograf să îl însoţească la casa Anghel şi să îi dedice Ancăi piesa "Să nu-mi iei niciodată dragostea". „Vlad e emoţionat, Anca se stăpâneşte cu greu să nu plângă şi odata cu ultimile acorduri Vlad şi Anca îşi cer iertare unul altuia şi se împacă printr-un sărut”, dezvăluie Vlad German detalii din episodul de luni al serialului „Pariu cu viaţa”.
Trupa Holograf este invitatul special în episodul de luni al serialului „Pariu cu viaţa”, difuzat luni, la Pro Tv de la ora 20. 30 şi în avans pe voyo de la ora 10. 00.
Membrii trupei Hol