Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Procedurile de excludere din PDL a Narcizei Nedelcu, audiată în cazul unor afaceri ilegale, oprite

Publicat in Gandul, duminică 13 mai 2012 ·

Procedurile de excludere din PDL a consilierului judeţean Narciza Nedelcu, director al Oficiului de Cadastru Iaşi, audiată miercuri în cazul unor afaceri ilegale cu terenuri şi imobile, au fost oprite, acestea urmând să fie reluate imediat după alegerile locale.

Liderul PDL Iaşi, senatorul Dumitru Oprea, a declarat duminică, pentru corespondentul MEDIAFAX că procedurile excluderii consilierului judeţean Narciza Nedelcu au fost oprite pe perioada campaniei electorale, transmite corespondentul MEDIAFAX.

"Prioritatea noastră este acum campania electorală. Orice discuţie privind comportamentul unor membri o vom face după alegerile din 10 iunie", a afirmat Oprea.

Surse din PDL Iaşi susţin că în cadrul filialei au avut loc discuţii în contradictoriu pe tema excluderii din partid a Narcizei Nedelcu, o parte dintre democrat-liberali opinând că răfuiala internă ar putea dăuna scorului PDL Iaşi în alegeri.

Vineri, Dumitru Oprea anunţase că Narciza Nedelcu, consilier judeţean şi totodată director al Oficiului Judeţean de Cadastru şi Publicitate Imobiliară (OJCPI), va fi exclusă din PDL, motivând unele lucruri grave săvărşite de aceasta.

Oprea a spus că decizia de excludere a fost deja luată în cadrul Biroului Permanent restrâns, însă hotărârea finală aparţine Biroului Permanent Judeţean.

El mai afirmase că excluderea Narcizei Nedelcu nu are legătură cu ancheta DNA în care aceasta este implicată, în calitate de director al OJCPI Iaşi.

"Nu judecăm noi în numele altor instituţii. Nu are legătură una cu alta. S-au întâmplat alte lucruri grave în ultimele zile", a afirmat şeful PDL Iaşi.

Surse din cadrul organizaţiei susţin că Nedelcu ar fi fost nemulţumită că a fost plasată pe locul zece pe listele de consilieri judeţeni ale partidului, loc considerat neeligibil.

Potrivit aceloraşi surse, pentru a se răzbuna, Narciza Nedel

Articolul in Gandul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Marius Tucă Show începe marți, 24 septembrie, de la ora 19.15, live pe Gândul. Invitat: Mircea Abrudean

Gandul acum 2 ore
Invitatul zilei este Mircea Abrudean, politician, secretar general al Guvernului. Emisiunea o puteți urmări pe canalul de YouTube Gandul și pe mariustuca.ro. ”Tineți aproape!”

Un parlamentar din Ucraina acuzat de corupție și dat în urmărire a reușit să fugă în România, unde a cerut azil

HotNews acum 4 ore
Andrei Odarchenko, deputat în Parlamentul Ucrainei (Rada Supremă) din partea partidului „Slujitorul poporului”, cercetat după ce a încercat să dea mită conducerii Ministerului Reconstrucției, a fugit în România, unde a cerut azil, scriu Ukrainska Pr

Guvernul a aprobat rectificarea bugetului pe 2024. Cât primesc ministerele

Mediafax acum 6 ore
Potrivit unui comunicat al Ministerului Finanţelor, rectificarea a fost fundamentată pe o creştere a veniturilor bugetare prin măsuri de creştere a colectării veniturilor curente ale statului, digitalizarea ANAFşi implementarea modulelor antifraudă,

Suceava: Fosta şefă a secţiei Oncologie de la Spitalul Judeţean a fost condamnată la trei ani de închisoare cu executare / Decizia este definitivă

News.ro acum 5 ore
Fosta şefă a secţiei de oncologie de la Spitalul Judeţean Suceava Anca Dumitrovici Ababneh a fost condamnată la trei ani de închisoare cu executare, decizia fiind definitivă. Hotărârea a fost luată de către magistraţii Curţii de Apel Suceava, după c

Turcia acuză Israelul că „duce întreaga regiune la haos”. Ce spune despre țările care îl sprijină pe Netanyahu

Adevarul acum o ora
Turcia acuză Israelul că prin atacurile sale militare din Liban a „intrat într-o nouă fază” care „va duce întreaga regiune la haos”, după o intensificare a loviturilor împotriva Hezbollah.

Netanyahu, mesaj către poporul libanez: Războiul Israelului nu este cu voi, războiul nostru este cu Hezbollah. Pentru prea mult timp Hezbollah v-a folosit ca scuturi umane

News.ro acum 3 ore
Premierul israelian Benjamin Netanyahu le-a transmis locuitorilor Libanului că ţara sa nu este în război cu ei, ci cu gruparea Hezbollah, relatează CNN. „Am un mesaj pentru poporul libanez: războiul Israelului nu este cu voi”, a spus Netanyahu în ti

MAE avertizează românii să evite orice călătorie în Liban, pe fondul tensiunilor dintre Israel și Hezbollah

HotNews acum 3 ore
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) reaminteşte, luni, că, în contextul escaladării conflictului dintre Israel și gruparea libaneză Hezbollah, există un avertisment de călătorie pentru Liban, de nivelul 8/9. MAE recomandă cetăţenilor români să evite

NUMĂR MARE de locuri scoase la concurs în școlile de poliție! De ce nu mai vor tinerii să devină polițiști!?

Gazeta valceana acum 9 ore
În perioada octombrie-decembrie 2024, se organizează o nouă sesiune de admitere în cele două unități de învățământ postliceal ale Poliției Române: Școala de Agenți de Poliție „Vasile Lascăr” – Câmpina și Școala de Agenți de Poliție „Septimiu Mureșan

USR cere ca „Legea lui Iohannis” să fie respinsă rapid în Parlament

Mediafax acum 10 ore
Senatorul Narcis Mircescu, liderul grupului USR din Senat, a cerut în şedinţa Biroului Permanent suplimentarea ordinii de zi a şedinţei de Plen, astfel încât iniţiativa să fie respinsă luni. Cererea a fost, iniţial, votată în unanimitate, inclusiv d

Comisia Europeană propune ajutoare pentru fermierii români afectaţi de fenomenele meteo. Câţi bani ar primi România

Mediafax acum 8 ore
Potrivit unui comunicat al CE, Comisia a propus alocarea a 10,9 milioane euro Bulgariei, 46,5 milioane Germaniei, 3,3 milioane Estoniei, 37,4 milioane Italiei şi 21,6 milioane de euro României. Reprezentanţii CE arată că aceste fonduri vor contribui

Vremea

București
acum

18°
mar.

17°/28°
mie.

17°/28°
joi

19°/29°
vin.

20°/31°
Iasi
acum

18°
mar.

15°/27°
mie.

15°/26°
joi

16°/27°
vin.

16°/30°
Constanta
acum

15°
mar.

15°/23°
mie.

18°/22°
joi

20°/23°
vin.

19°/24°
Cluj-Napoca
acum

12°
mar.

12°/25°
mie.

15°/24°
joi

14°/25°
vin.

16°/29°
Timisoara
acum

15°
mar.

15°/26°
mie.

15°/24°
joi

15°/27°
vin.

17°/30°