Bruneta a petrecut câteva ore la machiaj, unde 10 hair-stylişti au avut grija ca aceasta să arate impecabil. Adelina Pestriţu a declarat că s-a simţit ca o regină în ţinuta creată de un designer craiovean, special pentru ea.
Rochia de mireasă pe care Adelina a purtat-o ajunge la 10.000 de euro, potrivit declaraţiilor făcute de designer: "Pentru această creaţie s-au folosit mii de pene de struţ, mătase naturală şi am ales să o poarte Adelina Pestriţu, pentru că este reprezentativă pentru eleganţa şi rafinamentul rochiei, care costă 10.000 de euro". Organizatorii evenimentului susţin că foarte mulţi spectacori au venit personal să o vadă pe Adelina Pestriţu. Invitaţiile s-au împărţit imediat când oltenii au aflat că Adelina este cap de afiş în prezentări. Are foarte mulţi fani aici, care o consideră cel mai sexy model din România", a declarat Tom Crângureanu, preşedinte Agenţia de Modeling Royal Models.