Pentru că stresul este cauza principală a apariției multor boli, atât fizice cât și psihice, la Sovata s-a dezvoltat un program de neutralizare a stresului, în principal adresat pacienților ce acuză oboseală cronică și anxietate.
Programul „Antistres Sovata” face parte din programul de medicină preventivă Danubius Health Aging și a fost indrodus din anul 2008.
Acesta are la bază programul IBS Mentaltrainig, cuprinzând o consultație medicală unde se stabilește ce probleme de sănătate are pacientul și de ce anume are nevoie pentru a se reface, două ședințe de consiliere antistres și 13 proceduri care pot fi masaj, kinetoterapie, magnetoterapie, împachetări cu nămol, băi cu efecte relaxante, etc.
”80% dintre bolile cunoscute în prezent sunt declanșate sau agravate de stres. Asociația Internațională de Management a Stresului Marea Britanie consideră stresul cauza principală de apariție a bolilor fizice, mentale, de scăderea calității relațiilor interumane și a performanțelor personale și colective”, a precizat Csaba Lukacs, psiholog la baza de tratament a Hotelului Danubius Sovata, în cadrul celei de a X-a ediții a Conferinței Naționale de Balneologie cu participare internațională, care a avut loc la Sovata la sfârșitul săptămânii trecute. Stresul este unul din factorii principali care afectează negativ funcțiile organelor interne, printre principalele sale efecte fiind diabetul, tensiunea arterială, angina pectorală, sindrom de colon iritabil, amenoree, astm bronșic, sindrom nevrotic, depresia, scleroza multiplă, sterilitatea și infertilitatea, psoriazis, cancere cu diverse localizări precum și o serie de alergii și boli autoimune datorate scăderii imunității, caz în care infecțiile prin rădăcini.
Metodele speciale de neutralizare a stresului ar fi relaxarea progresivă, meditația, masajul, cromoterapia, afirmații pozitive, psihoterapie, etc. ”Sco