Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Sile Cămătaru, prins în Germania la PATRU ORE după ce a fost dat în urmărire internaţională. Fratele său, Nuţu, este şi el căutat

Publicat in Gandul, duminică 13 mai 2012 · ·

Sile Cămătaru, dat în urmărire internaţională sâmbătă seara, a fost prins patru ore mai târziu de poliţiştii germani, care au organizat un filtru pe autostradă. Cămătaru se află acum în custodia poliţiei germane şi va reveni în ţară în termen de 10-15 zile, conform IGPR.

Purtătorul de cuvânt al instituţiei a declarat că Vasile Balint, cunoscut ca Sile Cămătaru, a fost prins în jurul orei 1.30, la un filtru organizat de poliţiştii germani pe autostrada Passau-Frankfurt. Cămătaru conducea o maşină înmatriculată în Germania, în care se mai aflau alte trei persoane (doi bărbaţi şi o femeie), cercetate şi ele în acest moment de poliţiştii germani.

În decurs de zece ore de la prinderea sa, Sile Cămătaru trebuie să ajungă în faţa procurorilor germani, iar în 10-15 zile va fi extrădat în România.

Fratele său, Nuţu Cămătaru, este şi el dat în urmărire internaţională, dar deocamdată nu a fost localizat. Purtătorul de cuvânt al IGPR nu a putut preciza dacă acesta se mai află sau nu în România.

Fraţii Ion şi Vasile Balint, cunoscuţi drept Nuţu şi Sile Cămătaru, au fost daţi mai întâi în urmărire naţională, după ce poliţiştii nu i-au găsit la domiciliu, vineri seară, pentru aplicarea mandatelor de executare a condamnărilor definitive.

Cei au fost condamnaţi, vineri, de instanţa supremă, printr-o decizie definitivă, la şase şi, respectiv, 13 ani de închisoare, judecătorii menţinând, în cazul celor doi, sentinţa din faza inferioară a procesului.

În cazul lui Vasile Balint, judecătorii instanţei supreme au admis parţial recursul acestuia, constatând ca executată în regim de detenţie perioada 2 mai 2004 - 19 decembrie 2011, pe care au şi dedus-o din condamnarea de 13 ani dată de Curtea de Apel Bucureşti.

Potrivit deciziei instanţei supreme, din pedeapsa lui Sile Cămătaru va fi dedusă o perioadă de aproximativ şapte ani şi jumătate, astf

Articolul in Gandul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Trupul neînsuflețit al unui bărbat de 58 de ani, găsit în apa Canalului Dunăre-Marea Neagră, în zona Agigea, județul Constanța

Ziua Constanta acum 2 ore
Trupul neînsuflețit al unui bărbat în vârstă de 58 de ani a fost găsit de polițiști, astăzi, 10 mai 2025, în apa Canalului Dunăre-Marea Neagră, la kilometrul 4, în zona localității Agigea. „La data de 10 mai a.c., poliţiştii din cadrul Serviciului S

O femeie a blocat circulaţia feroviară după ce a ajuns cu maşina pe calea ferată, în Eforie Nord. Ce alcoolemie avea

HotNews acum 3 ore
Poliţiştii fac cercetări după ce o femeie în vârstă de 36 de ani a blocat circulaţia feroviară după ce a ajuns cu maşina pe calea ferată din Eforie. Ea a fost testată cu aparatul etilotest şi a rezultat o concentraţie de 1,64 mg/litru alcool pur în

Hamas a publicat o înregistrare video cu doi ostatici israelieni în viață

Mediafax acum 46 minute
Videoclipul are peste trei minute. În imagini apar doi bărbați care au fost identificați drept Elkana Bohbot și Yossef-Haim Ohana. Aceștia au fost răpiți în timpul atacului comis de Hamas pe 7 octombrie 2023, potrivit Le Figaro. Cei doi bărbați, afl

Armistițiul dintre India și Pakistan, încălcat după numai câteva ore. Explozii în Kashmir-ul indian

HotNews acum 2 ore
India și Pakistan au convenit sâmbătă asupra unei încetări a focului, însă armistițiul a fost încălcat la numai câteva ori, după ce președintele american Donald Trump, cel care a mediat acordul, anunțase încetarea focului. Încălcările au fost înregi

Nicușor Dan, după ce Simion a mulțumit administrației Trump pentru scoaterea României din Visa Waiver: „O trădare inacceptabilă”

HotNews acum 6 ore
Mulțumirile adresate de George Simion administrației Trump pentru scoaterea României din programul Visa Waiver întrucât țara noastră nu ar fi o democrație a provocat o ripostă din partea contracandidatului său, Nicușor Dan, care-i impută liderului A

Papa Leon al XIV-lea a explicat de ce şi-a ales acest nume, şi-a prezentat blazonul şi şi-a anunţat deviza. Ce le-a transmis cardinalilor săi

HotNews acum o ora
Papa Leon al XIV-lea a semnalat că va continua viziunea şi reformele Papei Francisc, spunând cardinalilor catolici din întreaga lume că defunctul pontif a lăsat o „moştenire preţioasă” care trebuie continuată, relatează News.ro. Într-o audienţă cu u

Ministerul Educației, anunț pentru perioada campaniei electorale: „Politica este interzisă în școli”

Gandul acum 2 ore
Ministerul Educației a transmis sâmbătă, 10 mai, într-un comunicat că, în timpul campaniei electorale pentru al doilea tur de scrutin, politica în școli este interzisă. Instituția subliniază că acest aspect nu interferează cu studiul domeniului poli

Discuție între Viktor Orban și Kelemen Hunor despre alegerile din România: „Nu dorim să influenţăm în niciun fel”

Adevarul acum 19 minute
Premierul Ungariei, Viktor Orban, a anunţat că a vorbit sâmbătă, 10 mai, cu liderul UDMR, Kelemen Hunor, şi a reiterat că „nu doreşte în niciun fel să influenţeze alegerile prezidenţiale din România”.

Kremlinul respinge „presiunile” de a accepta un armistițiu: „Încercarea de a ne speria cu sancțiuni e zadarnică. Noi deja ne gândim la ce vom face după ce sunt impuse”

HotNews acum 6 ore
Rusia a respins sâmbătă „presiunile” exercitate asupra ei în vederea acceptării unui armistițiu de 30 de zile în Ucraina, precum și noile „amenințări cu sancțiuni” formulate de puteri occidentale, informează agențiile DPA și Agerpres. Citește și UE

LIVE DE LA 20:30 Universitatea Craiova - CFR Cluj, bătălie pentru locul 2 în play-off-ul Superligii » Echipe probabile + cote

Gazeta Sporturilor acum 12 ore
și se întâlnesc azi, de la 20:30, în etapa a 8-a din play-off-ul Superligii. Meciul e liveTEXT pe GSP.ro și în direct la Prima Sport 1 și Digi Sport 1. U CRAIOVA (4-3-3) Rezerve Absenți: Antrenor CFR Cluj (4-3-3) Rezerve: Absenți Antrenor Stadion Ar

Vremea

București
acum

11°
sâm.

9°/13°
dum.

7°/21°
lun.

7°/15°
mar.

9°/17°
Iasi
acum

11°
sâm.

6°/17°
dum.

5°/11°
lun.

3°/15°
mar.

5°/15°
Constanta
acum

sâm.

9°/14°
dum.

9°/17°
lun.

10°/13°
mar.

9°/15°
Cluj-Napoca
acum

12°
sâm.

4°/16°
dum.

6°/11°
lun.

2°/13°
mar.

3°/16°
Timisoara
acum

13°
sâm.

5°/19°
dum.

6°/18°
lun.

5°/17°
mar.

5°/18°