Un număr de 45 de copii care învaţă în şcolile din centrul municipiului Cluj-Napoca au făcut prima Sfântă Împărtăşanie în cadrul Sfintei Liturghii Arhiereşti celebrată, duminică, în capela „Sfântul Iosif" a Catedralei în construcţie din Piaţa Cipariu.
Primul moment al programului duminicii a fost o procesiune a copiilor, însoţiţi de Episcop, preoţi şi credincioşi, de la Catedrala „Schimbarea la Faţă", până la Catedrala în construcţie din Piaţa Cipariu.
Sfânta Liturghie Arhierească a fost celebrată în continuare în capelă, unde, la momentul rânduit, copiii au primit din mâna Episcopului, pentru prima dată, în mod solemn, Trupul şi Sângele lui Isus, împărtăşidu-se astfel cu Pâinea Vieţii.
„Dintre aceşti copilaşi nevinovaţi, mâine vom alege oameni politici, mâine ei vor fi la cârma societăţii, ca profesori, medici, ingineri, militari, preoţi, călugări şi călugăriţe", a declarat PS Florentin în cadrul celebrării liturgice.
După celebrarea liturgică, copiii au primit câte un dar, cuprinzând o amintire de la Prima Sfântă Împărtăşanie, un Rozariu, Noul Testament, o carte pentru rugăciunile zilnice şi dulciuri.