Italia se confruntă de mai multe zile cu un val de atacuri împotriva simbolurilor politicii de austeritate, situație ce amintește de violențele extremiste care au însângerat peninsula în anii 1970-1980. Sursa: REUTERS
UPDATE Guvernul italian a decis să mărească gradul de alertă în jurul obiectivelor sensibile din toată peninsula după atacul comis împotriva unui şef de antrepriză şi revendicat de un grup anarhist, a anunţat astăzi ministrul de interne Anna Maria Cancellier, care a apreciat posibilă ”folosirea armatei” pentru a apăra ”obiective sensibile”.
Ultimul atac a avut loc ieri dimineață, când două cocktailuri Molotov au fost aruncate asupra unui birou de încasare a taxelor Equitalia, în orașul Livorno. Cele două dispozitive incendiare au distrus fațada clădirii, însă nu au provocat victime.
Incidentul vine după ce, săptămâna trecută, un bărbat în vârstă de 54 de ani a luat ostatic, timp de mai multe ore, un responsabil Equitalia, pe care l-a ținut sub amenințarea armei înainte de a se preda de bunăvoie poliției.
În ultimele săptămâni, au avut loc mai multe ciocniri între contribuabili nemulțumiți și polițiști. Pe fondul crizei și al măsurilor de austeritate s-a înregistrat și o creștere a numărului de sinucideri.
Revolta italienilor a sporit după ce guvernul de ”tehnocrați„ al premierului Mario Monti a multiplicat măsurile de austeritate și a mărit impozitele pentru a reduce deficitul bugetar al țării. În plus, șeful guvernului urmează să extindă puterile celor de la Equitalia în cadrul ofensivei contra fraudelor și a evaziunii fiscale, care privează Trezoreria țării de peste 120 de miliarde de euro pe an.
Ziarul ”Le Monde” amintește că grupările anarhiste au trimis în ultimele luni mai multe scrisori-capcană pe adresa Equitalia, ultimul fiind expediat vineri la biroul de încasare a impozitelor din Roma.
@