Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Scandal cu rejucarea

Publicat in Adevarul, duminică 13 mai 2012 ·

Patronul celor de la CFR Cluj, Arpad Paszkany, ameninţă că echipa sa nu se va prezenta la meciul cu „U“ Cluj, după ce LPF a decis ca derby-ul Ardealului să se dispute din nou vineri, începând cu primul minut.

Comisia de Disciplină a Ligii Profesioniste de Fotbal a decis ca meciul dintre Universitatea Cluj şi CFR Cluj, întrerupt marţi, în minutul 27, să se rejoace începând din minutul 1, în această vineri, de la ora 21.30.

Astfel, CFR Cluj şi Universitatea Cluj vor juca, marţi, cu CS Mioveni, respectiv Voinţa Sibiu, iar vineri se vor înfrunta în meciul direct. Decizia l-a enervat la culme pe finanţatorul celor de la CFR, Arpad Paszkany, care consideră că există o adevărată conspiraţie împotriva echipei sale.

„S-a creat un precedent periculos, pentru că orice echipă va încerca să conteste rezultatul dacă nu îi va conveni. Cred că LPF a urmărit să satisfacă interesele celor de la FC Vaslui şi apoi pe cele ale Stelei. Dacă se putea regulamentar, ni s-ar fi dat meci pierdut şi nouă şi celor de la Universitatea Cluj şi atunci cei de la LPF ar fi jubilat", a tunat Paszkany.

El a precizat că CFR Cluj va contesta hotărârea. „Vom contesta această decizie, dar n-am nicio emoţie că la apel se va menţine aceeaşi decizie ca la prima comisie. Vom contesta decizia la TAS. Nu mă pronunţ dacă vom fi pe teren pe 18 mai. Nu vom fi pe teren dacă experţii de la Lausanne vor spune că astfel nu vom face altceva decât să recunoaştem că LPF a avut dreptate. Şi dacă am deveni campioni în această săptămână vom merge până la capăt, pentru că este o chestiune de principiu. Nu putem juca patru meciuri în şapte zile!", a menţionat omul de afaceri.

Paszkany vrea arbitri din străinătate

Patronul liderului Ligii I va cere ca securitatea la partidă să fie asigurată de oamenii de ordine ai statului şi nu de firma care s-a ocupat la partida

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Von der Leyen a vorbit cu Donald Trump. „UE a rămas fermă” / Detalii din discuției, făcute publice

HotNews acum 3 ore
Von der Leyen, președinta Comisiei Europene, a discutat, duminică, cu președintele Donald Trump despre comerț și speră să ajungă la un acord până pe 9 iulie, potrivit The Guardian. Purtătorul de cuvânt al Comisiei Europene, Stefan de Keersmaecker a

Locuitorii din București au primit mesaj RO-Alert despre codul roșu de caniculă (FOTO)

Ziua Constanta acum 7 ore
Locuitorii din București au fost avertizați luni, printr-un mesaj RO-ALERT, asupra Codului roșu de caniculă. Locuitorii din București au fost avertizați luni, printr-un mesaj RO-ALERT, asupra Codului roșu de caniculă. „Avertizare meteo/Cod roșu de c

George Simion anunță moțiune de cenzură împotriva Guvernului Bolojan în ziua în care Cabinetul își asumă pachetul de măsuri fiscale

HotNews acum 4 ore
George Simion a anunțat, luni, că AUR va depune o moțiune de cenzură împotriva Guvernului condus de Ilie Bolojan. Tot astăzi, Cabinetul își asumă răspunderea pentru primul pachet de măsuri fiscale, care, printre altele, crește TVA. Într-o postare pe

Ministrul rus al transporturilor, demis luni dimineață de Putin, a fost găsit împuşcat în maşina sa

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Ministrul rus al transporturilor, Roman Starovoit, care a fost demis luni de preşedintele Vladimir Putin şi înlocuit cu adjunctul său, a fost găsit împuşcat în maşina sa, într-un aparent act de sinuc

După ce a fost dat afară intempestiv de Putin, fostul ministru rus al Transporturilor s-a sinucis

HotNews acum o ora
Fostul ministru al Transporturilor din Rusia, Roman Starovoit, s-a împușcat mortal în locuința lui din Odintsovo, la scurt timp după ce a fost demis din funcție de către președintele Vladimir Putin, scrie luni publicația proguvernamentală Izvestia,

Inspector superior din ANAF, pus sub control judiciar, după ce ar fi pretins 1.000.000 de euro pentru rambursări frauduloase de TVA

HotNews acum 2 ore
Procurorii DNA au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și măsura controlului judiciar pe o perioadă de 60 de zile, începând cu data de 04 iulie 2025, față de inculpatul Sîrbu Florn, inspector superior din cadrul ANAF – Direcția Generală Regio

Guvernul Bolojan și-a angajat răspunderea în Parlament pe primul pachet fiscal. Precizările premierului

Ziua Constanta acum 25 minute
Guvernul Bolojan și-a angajat luni răspunderea în Parlament pe primul pachet fiscal pentru reducerea deficitului. Ședința plenului Parlamentului se desfășoară cu prezență fizică și online. Premierul Ilie Bolojan a transmis în urma ședinței de plen.

Ce s-a întâmplat cu cei trei pui ai ursoacei care a ucis un motociclist pe Trasfăgărăşan. Anunțul autorităților

HotNews acum o ora
Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor (MMAP) a anunțat, luni, ce s-a întâmplat cu cei trei pui de urs după ce mama lor a fost ucisă de autorități în urma atacului mortal asupra unui motociclist, la începutul lunii iulie. Puii rămaşi orfani au fos

Ilie Bolojan a anunțat ce va conține al doilea pachet de măsuri fiscale

Press Alert acum 12 minute
Premierul Ilie Bolojan a anunțat luni, în fața Parlamentului, ce măsuri va include al doilea pachet ce vizează reducerea deficitului bugetar. Printre altele, măsurile urmăresc reforma pensiilor speciale, a administrației și a companiilor de stat. Di

Ministrul Transporturilor: Voi uza de toate prerogativele pe care le am pentru ca indemnizaţiile tuturor membrilor de CA din societăţile şi instituţiile aflate în subordonare să scadă drastic / Plan de eficientizare şi restructurare la TAROM

G4Media acum 20 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Ministrul Transporturilor, Ciprian Şerban, a afirmat, luni, că va folosi toate prerogativele pentru reducerea indemnizaţiilor membrilor din consiliile de administraţie de la toate companiile din subo

Vremea

București
acum

38°
lun.

22°/38°
mar.

19°/38°
mie.

18°/35°
joi

16°/29°
Iasi
acum

35°
lun.

20°/36°
mar.

22°/38°
mie.

19°/30°
joi

15°/25°
Constanta
acum

31°
lun.

21°/31°
mar.

21°/27°
mie.

22°/28°
joi

17°/28°
Cluj-Napoca
acum

36°
lun.

19°/36°
mar.

18°/35°
mie.

14°/22°
joi

13°/17°
Timisoara
acum

31°
lun.

20°/35°
mar.

18°/39°
mie.

14°/17°
joi

12°/22°