Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ultima şansă pentru „Titanicul“ grecesc

Publicat in Adevarul, duminică 13 mai 2012 ·

După prima reuniune de ieri cu preşedintele, liderii celor trei partide parlamentare, Noua Democraţie, Syriza şi PASOK, au făcut declaraţii contradictorii privind formarea unui guvern de coaliţie.

Preşedintele grec Carolos Papoulias s-a întâlnit, ieri, la prânz, cu liderii principalelor partide parlamentare în încercarea de a negocia formarea unui guvern de uniune naţională care să prevină noi discuţii pe tema falimentului ţării şi a ieşirii din zona euro. La ieşirea de la negocieri, liderul partidului socialist PASOK, Evangelos Venizelos, a declarat că acestea au ajuns într-un „impas". Venizelos afişa totuşi „un optimism limitat" în speranţa unui eventual acord cu micul partid de stânga proeuropean, Dimar.

La rândul său, liderul partidului conservator Noua Democraţie, Antonis Samaras, a precizat că stânga radicală, Syriza, a refuzat, din nou, să participe sau măcar să susţină un guvern de coaliţie, chiar dacă acest Executiv s-ar angaja să renegocieze acordul cu creditorii internaţionali.

„Am depus toate eforturile pentru a realiza o cooperare generală", a declarat Antonis Samaras, citat de AFP, care îşi exprimase înainte de începerea discuţiilor disponibilitatea de a forma un guvern de coaliţie interimar pentru o perioadă de doi ani, cu misiunea de a menţine Grecia în zona euro.

„Syriza refuză nu doar să accepte formarea unui guvern viabil, dar chiar şi de a-şi oferi votul unui cabinet care să renegocieze termenii acordului", a precizat liderul conservator.

Uite coaliţia,nu e coaliţia

Pe de altă parte, liderul Syriza, Alexis Tsipras, a declarat după ieşirea de la negocieri că PASOK, Noua Democraţie şi o a treia mică formaţiune, cel mai probabil partidul de stânga Dimar, au convenit asupra unei coaliţii care să pună în aplicare programul de austeritate, catalogat de Tsipras drept „criminal", dar care este cerut d

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Uniunea Europeană este pregătită pentru discuţii comerciale rapide cu SUA. Von der Leyen anunţă că a discutat cu Trump

News.ro acum o ora
Uniunea Europeană este pregătită să avanseze rapid în negocierile comerciale cu Statele Unite, dar va avea nevoie de timp până la 9 iulie pentru "a ajunge la un acord bun", a anunţat preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen. Von der Leyen

Copilul căzut în Canalul Dunăre Marea Neagră la Medgidia, salvat de un polițișt

Ziua Constanta acum 4 ore
Un copil și tatăl său au căzut în această seară în Canalul Dunăre Marea Neagră la Medgidia! Potrivit IPJ Constanța, copilul a fost scos de un polițist din apă și predat cadrelor medicale. Potrivit IPJ Constanța, în această seară, în jurul orei 19:00

Marius Tucă Show începe luni, 26 mai, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: prof. univ. dr. Valentin Stan

Gandul acum 3 ore
Invitatul zilei este prof. univ. dr. Valentin Stan analist. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. ”Tineți aproape!”

Cinci schiori au fost găsiţi morți în apropierea unui gheţar din Elveția

Libertatea acum 4 ore
Cinci schiori au fost găsiţi morți, duminică, în zona masivului Rimpfischhorn, din apropierea stațiunii montane Zermatt, după ce serviciile de urgenţă au fost alertate cu o zi înainte cu privire la existenţa unor schiuri abandonate la o altitudine d

Sorana Cîrstea și-a anunțat retragerea de la Roland Garros: „Sunt foarte tristă”

Gazeta Sporturilor acum 7 ore
Sorana Cîrstea (35 de ani, 164 WTA) a luat decizia de a se retrage de la Roland Garros, acolo unde, în turul 1, trebuia să se dueleze cu Tamara Korpatsch (30 de ani, 148 WTA). Locul româncei va fi luat de Yuliia Starodubtseva (25 de ani, 81 WTA). Ja

Klaus Iohannis NU VA PARTICIPA la ședința solemnă a Parlamentului în care Președintele ales Nicușor Dan va depune jurământul

Gandul acum 7 ore
Ședința solemnă a Plenului renunit al Senatului și Camerei Deputaților, pentru învestirea lui Nicușor Dan în funcția de Președinte al României, va avea loc luni, 26 mai. Fostul președinte, Klaus Iohannis, nu va participa la ședința solemnă a Parlame

Franța, afectată de o nouă pană de curent. Autoritățile franceze denunță un act de sabotaj

Adevarul acum 3 ore
Autoritățile franceze au demarat o anchetă privind o pană de curent atribuită unui act de sabotaj, care a afectat cel puțin 45.000 de persoane, la doar o zi după ce o defecțiune similară a perturbat ultima zi a Festivalului de Film de la Cannes.

Zelenski afirmă că „tăcerea SUA” în privinţa atacului cu cel mai mare număr de drone și rachete, de la începutul războiului, îl încurajează pe Putin

G4Media acum 3 ore
Preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a declarat că „tăcerea” Statelor Unite după recentele atacuri ale Rusiei este încurajatoare pentru preşedintele rus Vladimir Putin, relatează bbc.com, transmite News.ro. Susține G4Media. Click AICI pentru a

Nicușor Dan, discurs mobilizator la mitingul din Varșovia: În România, oamenii au respins izolaționismul și influența RUSĂ. Au ales seriozitatea

Gandul acum 10 ore
„Duminica trecută, am câştigat alegerile prezidenţiale din România. Oamenii au respins izolaționismul și influența rusă, au ales seriozitatea, onestitatea și respectul față de lege. Acestea sunt valorile în care cred și pe care le regăsesc la Rafał

Nicușor Dan, la mitingul electoral din Varșovia: Credeți în victoria voastră, cum noi am crezut în victoria noastră

HotNews acum 11 ore
Președintele ales Nicușor Dan a ținut un scurt discurs în limba română, la mitingul organizat pentru susțiere a candidatului pro-european, primarul Varşoviei, Rafał Trzaskowski, la alegerile prezidențiale, după ce s-a întâlnit cu premierul Donald Tu

Vremea

București
acum

12°
lun.

10°/13°
mar.

11°/14°
mie.

12°/15°
joi

13°/22°
Iasi
acum

12°
lun.

11°/14°
mar.

11°/13°
mie.

12°/16°
joi

12°/16°
Constanta
acum

14°
lun.

12°/16°
mar.

12°/13°
mie.

13°/18°
joi

13°/18°
Cluj-Napoca
acum

11°
lun.

8°/18°
mar.

9°/17°
mie.

12°/16°
joi

12°/17°
Timisoara
acum

10°
lun.

10°/21°
mar.

11°/22°
mie.

12°/22°
joi

14°/20°