Premierul Ponta i-a transmis preşedintelui Băsescu faptul că el nu va ridica niciodată primul "sabia" în relaţia cu şeful statului, dar nici nu se va abţine la a răspunde unor atacuri ale acestuia, arătând în acelaşi timp că este deranjat că "anumiţi" consilieri prezidenţiali îi atacă pe miniştri.
"Acum am o poziţie publică, din care declaraţiile mele trebuie să ţină cont de relaţia instituţională cu preşedintele României. În ceea ce mă priveşte, nu voi ridica niciodată primul sabia, dar nu pot să spun că nu voi răspunde. Mă deranjează foarte tare faptul că anumiţi consilieri ai preşedintelui, şi pe frustrări personale pentru că nu mai ocupă funcţiile de dinainte, au început să atace miniştri. Nu voi accepta lucrul acesta şi voi discuta cu preşedintele României", a spus Ponta, la emisiunea "După 20 de ani" la PRO TV.
Întrebat despre ce consilieri este vorba, premierul a arătat că a existat o discuţie pe educaţie care l-a deranjat.
"Dacă eşti consilier prezidenţial, nu ai voie să fii toată ziua la televizor ca să îl ataci pe ministrul respectiv doar pentru că nu mai eşti tu în funcţie", a afirmat premierul.
El a adăugat că, în relaţia sa cu preşedintele, conflictele nu se vor încheia deodată, ci "natural", deoarece şeful statului este "la sfârşitul carierei politice".
"Sau poate că se vor finaliza mai repede printr-un conflict. Eu nu-mi doresc acest conflict şi nu voi fi primul care să ridic sabia, dar nici nu voi lăsa lucrurile, să zic, neripostate", a spus Ponta.
Consilierul prezidenţial pentru Educaţie, fostul ministru de resort Daniel Funeriu, a comentat recent acuzaţiile de plagiat la adresa actualului ministru al Educaţiei, Ioan Mang, arătând că acesta trebuie să ofere o explicaţie.
Premierul Ponta i-a transmis preşedintelui Băsescu faptul că el nu va ridica niciodată primul "sabia" în relaţia cu şeful statului, da