Artista care a uimit o întreagă lume îşi lansează cel mai nou album, "Melodii pentru copii", într-un concert care va avea loc la Sala Palatului din Bucureşti, pe 1 iunie, potrivit Mediafax.
Cleopatra Stratan anunţă un spectacol desprins din lumea basmelor, a copilăriei, a inocenţei, a jocului şi, nu în ultimul rând, a muzicii.
La sfârşitul concertului, Cleopatra va extrage numele câştigătorului unui sejur pentru două persoane la Disneyland Paris, alături de artistă şi restul familiei Stratan, la începutul lunii iulie. La tragerea la sorţi se califică toţi cei care au cumpărat un bilet la concert şi sunt prezenţi la Sala Palatului din Bucureşti în seara spectacolului.
Cleopatra Stratan a reuşit să intre de şase ori în Cartea Recordurilor şi se mândreşte cu propriul său album lansat la vârsta de doar trei ani, un hit care a stat pe primul loc, timp de şase săptămâni, în topurile naţionale, dar şi cu trei premii MTV primite la o vârsta atât de fragedă.
Artista a primit, pentru vânzări record, două discuri de aur şi trei discuri de diamant, trofeu acordat în premieră în România.
Cleopatra Stratan a intrat în topul Forbes „30 sub 30"